Ministrul Economiei, discuţii, la Suceava, cu mediul de afaceri despre fondurile puse la dispoziţie prin cele trei scheme de ajutor de stat pentru industria prelucrătoare, economie circulară şi competitivitate

Ministrul economiei Florin Spătaru a efectuat, vineri, 17 martie, a.c., o vizită de lucru în municipiul Suceava, el având întâlniri cu studenții de la Universitatea Ștefan cel Mare și cu reprezentanții mediului de afaceri. De asemenea, Florin Spătaru a vizitat trei companii de succes din Suceava. Prima vizită a ministrului a fost la Universitatea „Ștefan cel Mare”, unde a avut o întâlnire cu rectorul Valentin Popa și cu studenții de la Facultatea de Economie.

„Am venit în fața studenților de la Facultatea de Economie, Administraţie şi Afaceri din cadrul Universității „Ştefan cel Mare” din Suceava, pentru o discuție interactivă despre viitorul economiei românești. Am aflat că mediul academic sucevean este un exportator de forță de muncă înalt calificată pentru județele dezvoltate din România. An de an, 10.000 de absolvenți ai Universității din Suceava ajung pe piața forței de muncă din țara noastră. Mulți dintre aceştia, însă, nu rămân în Suceava pentru că nu există angajatori care să asimileze această forță de muncă înalt calificată. Deşi toți marii investitori caută forță de muncă specializată, Suceava pierde mii de absolvenți de studii superioare din cauza lipsei unei strategii de dezvoltare economică la nivel local”, a declarat ministrul economiei după vizita la Universitatea Ștefan cel Mare.

Florin Spătaru a vizitat și companiile Automotive Albaca, Colzum Conf și Ambro Suceava. Domeniul de activitate al firmei Automotive Albaca este carosarea microbuzelor, construcția de autobuze pe șasiu și operațiuni de modificări constructive dedicate aduse autovehiculelor: transport de pasageri, transport de mărfuri generale, transport de mărfuri perisabile. De asemenea, domeniul de activitate al firmei Colzum Conf este industria textilă, compania având aproximativ 100 de angajați.

„Automotive Albaca şi AMBRO Suceava, două modele de afaceri care integrează economia circulară. Sunt astăzi la Suceava pentru a discuta cu mediul de afaceri local despre fondurile puse la dispoziţie de Ministerul Economiei prin cele 3 scheme de ajutor de stat pentru industria prelucrătoare, economie circulară şi competitivitate”, a afirmat Florin Spătaru.

El a menţionat că a vizitat Albaca MiniBus, o companie din Suceava care transformă autoutilitare de marfă, în bus-uri de transport persoane, prelungind astfel viaţa maşinilor. Ideea aparţine unui tânăr care a reuşit în doar 4 ani să dezvolte un business profitabil pentru comunitatea din Suceava, a detaliat ministrul.

 

La sediul CCI Suceava, ministrul Florin Spătaru a discutat cu reprezentanții mediului de afaceri sucevean.

 

„Am fost, de asemenea, şi la AMBRO Suceava, unul dintre marii angajatori din Suceava. Compania reciclează sute de tone de deşeu de hârtie din toată țara pe care îl transformă în hârtie şi carton şi-l reintroduce pe piață.  Le mulțumesc colegilor mei, parlamentarii PSD Eugen Bejinariu, George Șoldan și Ioan Stan pentru sprijinul acordat pentru organizarea vizitei la Suceava. Comunitatea suceveană are nevoie de oameni politici care să se implice, să promoveze şi să susțină dezvoltarea economică a județului”, a declarat Florin Spătaru la finalul vizitei în Suceava.