Ministrul Grindeanu îi transmite deputatului Ioan Balan că se lucrează la modernizarea Magistralei CFR 500 București – Suceava

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, i-a răspuns deputatului PNL de Suceava Ioan Balan la întrebarea privind investițiile în gările feroviare aferente Magistralei CFR 500 București – Suceava. Astfel, ministrul a precizat că sunt deja aprobate lucrările de modernizare a 22 de stații de cale ferată, iar, în funcție de evoluția Programului Transport și de alocările disponibile, Programul Investițional de Transport pentru perioada 2021 – 2030 poate fi modificat până la finalizarea perioadei de eligibilitate, prin includerea altor stații CF la finanțare.

Sorin Grindeanu a mai precizat că pentru Magistrala 500 se află în diferite etape de elaborare a studiilor de fezabilitate mai multe proiecte. Este vorba despre cele privind reabilitarea liniilor de cale ferată Ploiești – Focșani (140 km), finalizarea studiului fiind estimată în luna august a.c., Focșani Roman (147 km), ce va fi finalizat până la sfârşitul lunii iulie, precum și Roman – Pașcani – Iași – Ungheni (137 km), ce a fost finalizat în iunie.
De asemenea, în luna iulie va fi finalizat și studiul de fezabilitate aferent modernizării tronsonului Pașcani – Dărmănești (72 km).

Despre tronsonul Dărmănești – Vicșani (35 km), al cărui studiu de fezabilitate a fost deja finalizat, ministrul Grindeanu a precizat că a fost depusă aplicația comună cu Ucraina pentru finanțare din CEF, pentru Etapa 1 – electrificare.

„Având în vedere că Magistrala 500 este parte a Rețelei Transeuropene de Transport (TEN-T) Centrală, rezultă că până în anul 2030 trebuie să îndeplinească toate condițiile tehnice și de calitate prevăzute în acel regulament, inclusiv respectarea tuturor Specificațiilor Tehnice de Interoperabilitate aplicabile. În acest scop, dacă finalizarea studiilor, cu ocazia modernizării, se vor efectua și lucrări în stațiile de cale ferată și haltele de pe traseu, la clădiri și peroane, inclusiv pentru asigurarea accesului neîngrădit al persoanelor cu mobilitate redusă pe peron. În ceea ce privește tronsonul Dărmănești – Vicșani – Frontieră, în prezent Comisia Europeană analizează aplicația de finanțare din CEF etapa de electrificare a liniilor de cale ferată și pod Dornești, iar supă aprobarea finanțării, se vor demara achizițiile publice aferente lucrărilor”, i-a transmis ministrul Sorin Grindeanu deputatului Ioan Balan.