Ministrul Rafila exclude testarea tuturor elevilor pentru depistarea acelora care consumă droguri

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, exclude ipoteza testării de masă în rândul elevilor pentru depistarea acelora care consumă substanţe stupefiante, susţinând că, în opinia reprezentanţilor ministerului, „acest lucru iese din discuţie”. Conform ministrului, testarea trebuie făcută numai cu acordul părinţilor şi ţinând cont de principiul nediscriminării şi de cel al evitării stigmatizării.

„În primul rând, trebuie să spunem un lucru care trebuie transmis tuturor: noi excludem testarea de masă a tuturor elevilor. Acest lucru iese din discuţie din punctul de vedere al Ministerului Sănătăţii şi sunt convins că şi din punctul de vedere al celorlalţi colegi. Testarea trebuie să fie făcută ţintit şi numai cu acordul părinţilor, dacă există cazuri de suspiciune şi care pot conduce la îmbunătăţirea stării de sănătate prin consiliere psihologică, prin programe împotriva adicţiei pentru copiii sau adolescenţii care au consumat droguri.
E clar că această testare trebuie să ţină cont de două principii: cel al nediscriminării şi cel al evitării stigmatizării pentru că, de asemenea, aceste lucruri sunt importante. Nu trebuie să facem testare de dragul testării, ci doar în interesul sănătăţii copilului”, a declarat, marţi, Alexandru Rafila, după ce a participat la semnarea Planului Naţional de Acţiune pentru Siguranţa Şcolară, la Ministerul Afacerilor Interne (MAI).
Conform ministrului, siguranţa copiilor în şcoli „depinde şi de modul în care ei sunt învăţaţi să aibă un stil de viaţă sănătos”, în acest context Rafila reafirmând că susţine dezvoltarea programelor de educaţie pentru sănătate în şcoli, în colaborare cu Ministerul Educaţiei şi cu implicarea autorităţilor locale, programe care au şi rol de prevenire în ceea ce priveşte consumul de alcool, droguri şi tutun.
„Cred că ăsta e lucrul cel mai important: copii sănătoşi, copii care trăiesc în condiţii de siguranţă pentru ca să avem un viitor care să fie optimist pentru România”, a adăugat Alexandru Rafila.
Întrebat dacă testarea rapidă a tinerilor pentru depistarea drogurilor va fi făcută de medicii de familie, la solicitarea părinţilor, ministrul a răspuns că pentru realizarea acestui tip de teste nu este nevoie de personal medical, ci de „personal instruit” în acest sens. Conform acestuia, „nu neapărat profesorii” trebuie să facă aceste teste, potrivit News.ro.
„Noi am făcut câteva propuneri în acest sens colegilor de la Ministerul Afacerilor Interne şi sunt convins că vom găsi împreună un plan de acţiune sau elemente de natură tehnică care să facă testarea facilă, confidenţială şi nediscriminatorie”, a precizat ministrul Sănătăţii.
Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a anunţat, săptămâna trecută, în urma finalizării anchetei Corpului de Control al ministerului privind accidentul din 2 Mai, că este analizată posibilitatea testării antidrog a elevilor de către personal medical, în şcoli, dacă manifestă vizibil comportament caracteristic consumului de droguri. Testarea se va face doar cu acordul părinţilor, a precizat Predoiu, potrivit psnews.ro.