Ministrul Sănătății a discutat cu managerii serviciilor de ambulanță din țară și cu cei ai spitalelor, pentru a analiza situația financiară și măsurile necesare pentru perioada următoare.
Potrivit unei postări pe Facebook, discuțiile au vizat situațiile critice din spitale și serviciile de urgență, blocajele financiare și și măsurile care trebuie luate în perioada imediat următoare, notează News.ro.
„Siguranța pacienților și funcționarea serviciilor medicale nu pot fi sacrificate pentru atingerea unor obiective de austeritate”, a transmis ministrul, care a precizat că prioritatea imediată este stabilizarea structurilor medicale și identificarea problemelor care necesită intervenție urgentă.
Săptămâna trecută, finanțarea serviciilor de ambulanță și a unităților de primiri urgențe a fost suplimentată cu 150 de milioane de lei. Potrivit ministrului, managerii au confirmat că alocarea fondurilor a redus presiunea financiară asupra unităților.
Ministrul a precizat că suplimentarea de 150 de milioane de lei a reprezentat o măsură de sprijin imediat, dar nu constituie o soluție definitivă. Următorul pas este evaluarea necesarului real de finanțare pentru ultimele luni ale anului și alocarea resurselor acolo unde există riscuri de blocaj.
Suma de care are nevoie Sănătatea la rectificare
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat, luni seară, că întreg sistemul de sănătate din România ar avea nevoie de 10,5 – 11 miliarde lei pentru a funcţiona până la finalul anului.
În urma videoconferinței, managerilor li s-a solicitat să transmită o situație detaliată privind necesarul financiar până la sfârșitul anului, inclusiv cheltuielile de personal, medicamentele și materialele sanitare. De asemenea, aceștia trebuie să prezinte date referitoare la resursele umane, respectiv numărul posturilor aprobate, ocupate, scoase la concurs și vacante, pentru fiecare categorie profesională, precum și situația ambulanțelor noi primite în fiecare județ și capacitatea operativă a serviciilor de ambulanță.
El a precizat că rectificarea bugetară va fi făcută până la finalul săptămânii viitoare, relatează News.ro.
„Sistemul de sănătate are nevoie, la rectificarea bugetară, de exemplu, tot domeniul sănătăţii, undeva la 10,5-11 miliarde de lei. Rectificarea bugetară pentru a închide anul fiscal. O parte din aceşti bani sunt pentru Ministerul Sănătăţii, programele naţionale de sănătate, zona critică din sănătate, UPU-uri, anestezie, terapie intensivă, secţiile de nou născuţi, şi lista poate continua. Iar diferenţa de 9 miliarde, să zicem, aproximativ, este pentru Casa Naţională de Asigurări de Sănătate”, a declarat Alexandru Rogobete, luni seară, la TVR 1, citat de News.ro.
Ministrul a explicat că jumătate din sumă este pentru programe, medicamente, plăţi în farmacii şi pentru alte servicii medicale, iar restul pentru concediile medicale, relatează stirileprotv.ro.


