Minoră din Râșca implicată într-un accident cu un scuter neînmatriculat

Duminică, 26 octombrie, în jurul orei 15:14, poliția municipiului Fălticeni a fost sesizată prin 112 de C. B., din satul Jahalia, comuna Râșca, cu privire la faptul că un scuter a intrat într-un șanț pe drumul comunal Jahalia.

La fața locului s-a deplasat patrula S.P.R. 1 Vadu Moldovei. Polițiștii au identificat o tânără de 17 ani, A. B., care prezenta excoriații la coapsa stângă. Mopedul, de culoare vișinie, era parcat lângă locuința apelantului și avea carena dizlocată.

Conform declarației minorei, aceasta circula pe moped fără numere de înmatriculare și fără permis de conducere valabil. Verificările au confirmat că tânăra nu figurează cu permis, iar mopedul nu avea documente de identificare și nu era înregistrat în baza de date.

La fața locului a intervenit și un echipaj SAJ Suceava, care a acordat primele îngrijiri medicale, însă mama minorei, N. B., a refuzat transportul acesteia la spital. Testarea cu aparatul etilometru a indicat alcoolemie zero.

Față de A. B. s-a întocmit dosar penal pentru „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere” (art. 335 alin. 1 Cod Penal) și „punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat” (art. 334 alin. 1 Cod Penal), ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod Penal.

Ancheta continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii incidentului.