Aproximativ 25.000 de romi au fost deportați din România în Transnistria în cel de-Al Doilea Război Mondial. Deportările au fost motivate în primul rând social, dar au avut și un substrat rasial, de purificare etnică, spun specialiști care au studiat persecuția romilor în timpul regimului Antonescu.
Jumătate din romii deportați în Transnistria – teritoriu aflat atunci în administrarea României – au fost copii. Din totalul celor care au ajuns în Transnistria, în 1942-1943, cel puțin 11.000 de persoane nu au supraviețuit foamei extreme, frigului și tifosului.
Numărul romilor exterminaţi, la nivel internaţional, în ceea ce este cunoscut drept Poraimos, sau genocidul romilor, din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial variază între zeci de mii şi sute de mii, în funcţie de sursele consultate.
Chiar dacă „Holocaustul romilor” – comemorat anual, la nivel internațional, în 2 august – nu a luat în România forma exterminărilor, deportarea pe teritoriul dintre Nistru și Bug a fost tot o formă de persecuție extremă, spun cercetătorii consultați de Europa Liberă.
Romii nomazi din România anilor ’40 au fost deportați cu toții, în timp ce din rândul celor „sedentari” – în sensul de stabili – au fost vizate persoanele cu cazier, fără loc de muncă, sau cu alte „tare sociale”.
Motivarea oficială a deportării romilor a fost una de natură socială, de marginalizare și chiar înlăturare a „elementelor” nefolositoare societății.
Potrivit raportului final al Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului în România – Comisia Elie Wiesel, măsura deportării a fost apanajul guvernului condus de Ion Antonescu și a unora din colaboratorii săi, neexistând o susținere populară a deportării, cel puțin în privința romilor sedentari.
Cercetători precum sociologul Nicolae Furtună și istoricul Marius Turda susțin că motivarea socială a deportărilor – realizate în 3 etape, ascunde însă argumente rasiale, eugenice, prezente în discursul unor structuri ale statului și chiar ale unei părți a elitei intelectuale, încă din anii ’30.
„Trebuie să ne gândim la aceste fenomene radicale, de ‘curățare’ a populației de elemente nedorite, aceste programe genocidale, ca fiind parte din întreaga construcție modernă a statului-națiune”, explică istoricul Marius Turda, profesor la Oxford Brookes University în Marea Britanie.
Susține că oricum ar fi privită problema deportării romilor, ca o temă importantă, sau marginală, „suferința umană rămâne și este copleșitoare”.
A cercetat în profunzime fenomene precum naționalismul, rasismul, biopolitica și eugenismul – teorie care susține inegalitatea biologică între rase, unele fiind considerate inferioare și altele superioare.
„Când a început această discuție despre ce este statul modern, cum trebuie să arate și ce este o societate funcțională, eugenia și rasismul au dus la aceste argumente prin care unii cetățeni erau mai valoroși decât ceilalți, unii meritau să trăiască mai mult decât ceilalți, alții erau împiedicați de la reproducere”, detaliază Marius Turda.
Istoricul a acordat un interviu pe tema deportării romilor în Transnistria, în care vorbește pe larg despre contextul derulării acestora, distincția între Holocaustul evreilor și cel al romilor, substraturile măsurilor luate de regimul Antonescu.
El subliniază că foarte puțini istorici și cercetători au studiat în profunzime subiectul și admite că există riscul forțării unor interpretări. Acestea ar trebui limpezite tocmai prin dezbateri serioase, pornind de la ce poate fi cunoscut deja, pe baza documentelor.
Profesoară din comunitatea Roma: „Nu am aflat de deportări decât în facultate!”
Ionela Pădure este profesoară de limba romani la o școală dintr-o comună de lângă București și a povestit atât cum a aflat ea însăși despre deportarea romilor dar și ce le spune elevilor săi pe această temă.
Întregul articol poate fi citit aici.