Moșul a fost darnic pentru cei 331 de copii din Capu Câmpului

Zi plină de bucurie și emoție pentru copiii din comuna Capu Câmpului. Îmbrăcați în straie de sărbătoare cei mici l-au așteptat pe Moș Crăciun, iar acesta nu i-a dezamăgit nici în acest an.

Copiii i-au cântat și i-au spus poezii Moșului, iar acesta i-a răsplătit cu daruri pe măsură. Ca în fiecare an, primarul comunei Capu Câmpului, Marcela Bîrsan, a fost ajutorul Moșului, iar toți cei 331 de elevi ai Școlii Gimnaziale „Ion Barbir” au plecat acasă cu multe bunătăți.

„Ne bucurăm că am ajuns la acest sfârșit de an și am putut oferi tuturor copiilor o mică atenție care să îi îndulcească și să le aducă zâmbete pe buze. Important pentru noi este că localitatea noastră are viitor prin acești copilași care i-au spus Moșului că  se străduiesc să învețe cât mai bine. Datoria noastră, a administrației locale, este să implementăm proiecte care să îi motiveze pe copii la învățătură”, a spus primarul comunei Capu Câmpului, Marcela Bîrsan.

Trebuie precizat că darurile elevilor au fost oferite de către Primăria și Consiliul Local Capu Câmpului.