Nicolae Ciucă: Am aprobat aproximativ 500 de milioane de euro, bani care vor fi investiţi în infrastructura de transport energetic

Premierul Nicolae Ciucă a declarat miercuri, în şedinţa de Guvern, că sunt în derulare o serie întreagă de proiecte prin care se diversifică şi se măreşte capacitatea de producere a energiei electrice iar toate acestea pot avea o finalitate doar dacă reuşim să aliniem şi capacitatea de transport şi că cu puţin timp în urmă au aprobat prin Programul de Modernizare aproximativ 500 de milioane de euro, bani care vor fi investiţi în infrastructura de transport energetic. Este absolut necesar şi cer celor trei miniştri să se coordoneze permanent astfel încât să putem folosi în mod judicios banii din toate aceste surse de finanţare, a mai spus premierul.

Premierul Nicolae Ciucă a vorbit în deschiderea şedinţei despre îndeplinirea jaloanelor şi ţintelor din PNRR şi întreprinderea tuturor demersurilor la nivelul Guvernului astfel încât să absorbim absolut toţi banii din acest program. Şeful Executivului a arătat că la nivelul ministerelor de linie s-a discutat cu staff-ul tehnic al Comisiei şi a fost nevoie de clarificări şi decizii astfel încât să ne asigurăm că cerereea de plată numărul 2 va fi aprobată.

”În sensul acesta au fost două aspecte importante, unul legal de legea avertizorilor de integritate şi s-a impus modificarea unor prevederi din lege, demers demarat săptămâna aceasta, la nivelul Senatului a fost aprobată modificarea de lege, urmând ca săptămâna viitoare la nivelul Camerei Deputaţilor să intre în dezbatere şi aprobare şi în felul acesta să închidem acest aspect de clarificare. Cel de-al doilea este legat de aplicarea legii decarbonării, astăzi vom avea un proiect de OUG prin care la nivelul ministerului Energiei şi în coordonare cu ministerul Proiectelor şi Investiţiilor Europene acoperim şi acest aspect”, a mai spus premierul, adăugând că este angajamentul Guvernului de a asigura îndeplinirea jaloanelor şi a pune în aplicare întreg programul de reforme şi investiţii să asigure ajungerea în ţară a fondurilor europene care ne sunt foarte necesare în toate proiectele pe care le au în derulare”.

”Legat de PNRR, un alt aspect este legat de RePower EU, astăzi avem în analiză un memorandum în care asigurăm punerea în transparenţă a proiectelor prin care vom urmări ca la nivelul infrastructurii de transport a energiei şi la nivelul producerii energiei şi îndeosebi a energiei verzi vor fi proiecte care vor beneficia de 1,4 miliarde de euro, bani care sunt complementari la programele deja aflate în desfăşurare” a mai spus premierul. Nicolae Ciucă a menţionat că cu puţin timp în urmă au aprobat prin Programul de Modernizare aproximativ 500 de milioane de euro, bani care vor fi investiţi în infrastructura de transport energetic.

”Sunt în derulare o serie întreagă de proiecte prin care se diversifică şi se măreşte capacitatea de producere a energiei electrice iar toate acestea pot avea o finalitate doar dacă reuşim să aliniem şi capacitatea de transport a energiei. Ca atare, există o corelare între ministerul Energiei, Ministerul Fondurilor Europene, ministerul Mediului pentru că şi prin acesta se desfăşoară proiecte de finanţare a producerii energiei verzi. Este absolut necesar şi cer celor trei miniştri să se coordoneze permanent astfel încât să putem folosi în mod judicios banii din toate aceste surse de finanţare, dar aparte este nevoie să vedem care este impactul şi efectele atât în infrastructura de transport cât şi în cea de producere a energiei”, a mai arătat şeful Guvernului, potrivit psnews.ro.