Nicolae Ciucă: „Avem mulți tineri talentați pentru care trebuie să luptăm pentru reformarea sistemelor învechite”

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat marți, după ce a asistat la ședința Biroului Politic Național al Clubului Elevilor Liberali, că liberalismul și valorile morale solide au un viitor sigur în România. „Avem mulți tineri talentați pentru care trebuie să luptăm pentru reformarea sistemelor învechite. Avem mulți tineri extraordinari pentru care trebuie să luptăm să îi ferim de flagelul consumului și traficului de droguri”, a subliniat Ciucă.

„Liberalismul şi valorile morale solide au viitor sigur în România. Împreună cu seniorul Dinu Zamfirescu şi alţi colegi am avut bucuria să asistăm, în grădina din Modrogan, la Biroul Politic Naţional al Clubului Elevilor Liberali. Plini de energie şi de bun simţ, cu gânduri curate şi gata să ia lumea în piept, aceşti tineri ne-au arătat cât de mult iubesc România. Ne-au demonstrat şi cât de mult contează felul optimist în care ei privesc şi problemele şi provocările. Ne-au convins prin felul lor de a fi că România nu va deveni ţara în care tinerii sunt victimele tinerilor din cauza consumului de stupefiante. Ei sunt dovada că avem mulţi copii buni pentru care trebuie să luptăm să reformăm sisteme învechite. Avem mulţi copii extraordinari pentru care trebuie să luptăm să îi ferim de urâtul flagel al consumului şi traficului de droguri”, a afirmat Nicolae Ciucă, marţi, într-o postare pe Facebook.

El a adăugat că, legat de acest aspect, i-a îndemnat „să fie responsabili şi să înţeleagă că deciziile pe care le iau acum le pot influenţa întreaga viaţă, aşa că întotdeauna trebuie să aleagă calea corectă şi dreaptă”.

„I-am încurajat să pună accentul pe educaţie şi informaţie în tot ce fac. Inclusiv să nu se grăbească să facă politică, înainte de a-şi construi o carieră pe un fundament solid de competenţe şi realizări. Pentru PNL, educaţia rămâne o prioritate. Şi am convingerea că pachetul de legi ale educaţiei, promulgat anul acesta, va produce efecte concrete şi o reformă profundă care le va asigura un parcurs corect şi onest în societate. Faptul că PNL, cel mai vechi partid liberal din Europa, are şi cel mai tânăr demnitar în rolul de vicepreşedinte al Autorităţii pentru Digitalizarea României arată că sprijinim cu adevărat tinerii, dar şi că la nivelul noii generaţii există potenţial şi determinare. Le urez tuturor mult succes în tot ceea ce îşi propun şi îi asigur că în PNL vor avea mereu o voce ascultată!”, a conchis Ciucă, potrivit psnews.ro.