Foștii pacienți ai medicului Dan Tesloianu, arestat pentru că le-ar fi montant unor cardiaci dispozitive medicale recoltate de la cadavre, încep să rupă tăcerea, potrivit ziaruldeiasi. O femeie susține că cel primit de ea nu s-a potrivit și au apărut complicațiile. Potrivit acesteia, nu i s-a spus înainte de intervenție care sunt riscurile și nici dacă aparatul era nou sau refolosit.
Pe de altă parte, în urma perchezițiilor făcute la suspecții din dosar, procurorii anunță că au confiscat peste 150.000 de euro dar și 36 de tablouri ale unor pictori renumiți.
O femeie în vârstă de 65 de ani este unul dintre pacienții medicului Nicolae Dan Tesloianu. Avea probleme cardiace, iar în 2021 doctorul Tesloianu i-ar fi recomandat montarea unui aparat de resincronizare şi defibrilare. I s-a spus, susține ea, că dispozitivul îi va îmbunătăți starea de sănătate.
Pacientă: ”Nu am fost informată în ce constă intervenția, nici ce urmări pot fi. Doar atât, am fost chemată si supusă intervenției. Intervenția a durat foarte mult, pentru că au intervenit complicații”.
Operația s-a făcut sub anestezie locală, povestește femeia, astfel că a auzit tot ce discutau cadrele medicale. Ea susține că dispozitivul nu ar fi putut fi montat corespunzător deoarece nu se potrivea.
Pacientă: ”Ultimul element care trebuia introdus nu a mai fost introdus. Explicația a fost, din ce am înțeles atunci, că acel fir era prea scurt și nu ajungea de la aparat până la cordul meu”.
În aceeași zi în care a fost operată, femeia a fost dusă de urgență la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon”. Starea ei se agravase. Acolo, medicii au stabilizat-o, apoi au trimis-o înapoi la Spitalul Sfântul Spiridon. După alte câteva zile, a fost externată .
Pacientă: ”Au urmat săptămâni de tratament și de recuperare pe care le-am făcut la Parhon. Probabil, acel fir care pentru mine era prea scurt, a fost retezat de la unul care mai fusese deja montat, de la altă persoană”.
Reporter: ”Era vreun document care să arate că acel aparat este nou?”.
Pacientă: ”Nu, nu mi s-a spus nimic despre el. Eu am semnat niște documente”.
Un alt pacient al medicului susține pe o rețea socială că el a refuzat montarea unui aparat cardiac. S-ar fi întâmplat în 2019.
Pacient: „În acel an, dumnealui mă obliga să-mi pun acel stimulator, dar am refuzat. Am fost batjocorit și umilit”.
Duminică, Ministerul Sănătății a clarificat situația dispozitivelor din categoria stimulatoare / defibrilatoare cardiace:
”Legislația în vigoare interzice în mod explicit reutilizarea dispozitivelor și materialelor de unică folosință. În urma verificărilor efectuate la Spitalul Clinic de Urgență ‘Sf. Spiridon’ Iași s-a constatat că dispozitivele aveau înscris în mod clar în instrucțiunile de utilizare și pe ambalaj indicația producătorilor că sunt de unică folosință și nu se reutilizează/resterilizează”, scrie psnews.ro.