Noi tarife pentru energie de la 1 ianuarie 2023. Cum vor fi afectați consumatorii casnici

Guvernul României va trebui ca, până la finalul lunii noiembrie, să vină cu o nouă ordonanță de urgență în ceea ce privește energia.

Ordonanța de urgență presupune o semi-reglementare pe piața energiei. Asta înseamnă că nu va fi o reglementare clasică, ci va avea și o componentă de piață liberă, sau o piață ”administrată”.

Pentru consumatorii casnici, schimbările nu vor fi foarte mari. Prețurile vor fi de 0,68 și 0,80 de lei, așa cum a fost și până acum, însă se va găsi un preț fix și pentru cei 700.000 de consumatori casnici care nu se încadrează la un consum lunar de până în 255 KWh, potrivit antena3.ro.

Ordonanța de urgență va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2023.

Comisia Europeană a disponibilizat 10% din Fondurile de Coeziune, aproximativ 40 de miliarde de euro la nivelul întregii Uniuni, bani care vor fi alocați pentru sărăcia energetică, pentru asigurarea capitalului de lucru pentru IMM-uri și pentru susținerea cetățenilor vulnerabili.

Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, a explicat că acești bani de la Comisia Europeană pot fi utilizați inclusiv pentru compensarea facturilor, scrie psnews.ro.