Nou val de disponibilizări la Mina Crucea! 25 de mineri, trimiși acasă: „Ne pregătim să organizăm proteste”

Compania Națională a Uranului (CNU) intră în faza finală a existenței sale și, începând cu luna aceasta, 25 de angajați ai Minei de Uraniu de la Crucea au fost somați că trebuie să părăsească sistemul, în timp ce Mina, odinioară un pilon strategic, se pregătește de faliment.

Liderul de sindicat, Dan Cîtea, a tras un semnal de alarmă dureros cu privire la procesul de lichidare a activității, subliniind discrepanța dintre munca deosebit de periculoasă prestată de mineri și tratamentul oferit de stat la final de drum.

Din cei 56 de angajați actuali, 25 sunt deja în proces de plecare. După încă două etape de restructurare, în incinta minei vor mai rămâne doar două persoane. Trierea s-a făcut pe baza unui program de plăți compensatorii, condiționat de aprobarea bugetului consolidat în Parlament și implementarea Ordonanței 59, valabilă până în 2032.

„Disponibilizările au început după data de 2 și se vor încheia după data de 30. Vor pleca aproximativ 51 de persoane din cadrul Companiei Naționale a Uranului, inclusiv Mina Crucea-Botușana, sediul de la Crucea, București, Oravița și Brașov.

La Mina Crucea, în prima etapă de disponibilizare, vor pleca 25 de colegi din cei 56 cât suntem în prezent. Trierea s-a făcut printr-un program de disponibilizare cu plăți compensatorii, conform procedurilor Ministerului  și în funcție de aprobarea bugetului consolidat al țării. Bugetul va fi aprobat în Parlament joi, după care se vor emite hotărârile de guvern necesare implementării Ordonanței 59, valabilă până în 2032 pentru compania minieră.

Preavizurile acordate includ informații despre plățile compensatorii, conform contractului colectiv de muncă aflat în vigoare până în august. Vor urma încă două etape de disponibilizare, astfel încât la final să rămână doar două persoane la Mina Crucea. Compania se află în insolvență de cinci ani și este programată pentru faliment, termenul fiind stabilit pe data de 3, iar sindicatul a intervenit pentru a solicita amânarea acestuia, astfel încât programul de disponibilizare să fie implementat și rezervele de stat să fie predate corespunzător”, a explicat liderul sindical Dan Cîtea.

Dincolo de cifre, stă drama socială a oamenilor care au lucrat 15-17 ani în condiții de iradiere. Liderul sindical acuză ministerul de resort că nu a respectat contractele semnate, întârziind drepturile la pensie anticipată și diminuând beneficiile pentru munca în condiții deosebit de periculoase.

Lipsa perspectivelor de reconversie profesională și inflația ridicată îi lasă pe acești oameni fără resurse pentru a-și susține familiile sau copiii aflați la studii. Speranța rămâne legată de înființarea unei noi societăți (private sau de stat) care să preia ecologizarea sitului, proiect ce ar putea readuce la muncă între 100 și 200 de foști angajați.

„Colegii care lucrează în subteran desfășoară lucrări esențiale: întreținerea galeriilor, evacuarea apei, transportul minereului, aerajul, întreținerea mașinilor de extracție și alte activități minere complexe. Conservarea minei necesită personal calificat, iar pe perioada scurtă de timp salariile nu au putut fi plătite din cauza blocajelor financiare, inclusiv de la ANAF.

Ordonanța 59 permite plata compensatoriilor pentru cei care părăsesc compania. Se estimează că o nouă societate, privată sau de stat, va prelua activitățile de ecologizare și epuizare a zăcământului, astfel încât aproximativ 100-200 de angajați să poată reveni pentru implementarea planului PIA.

În ultimii ani, colegii au fost nevoiți să lucreze în condiții dificile fără perspective de reconversie profesională. Mulți nu își pot permite să își continue activitatea sau să inițieze afaceri, din cauza lipsei resurselor financiare și a inflației ridicate. Situația afectează inclusiv familiile, copiii care studiază departe de casă și obligațiile financiare zilnice.

Colegi care au lucrat 15-17 ani în subteran, expuși radiațiilor, au dreptul la pensie anticipată. Statul nu a respectat complet contractele semnate, întârziind drepturile la pensie și diminuând beneficiile pentru munca deosebit de periculoasă pe care aceștia au desfășurat-o”, a declarat liderul sindicatului, Dan Cîtea.

Cîtea a precizat că, în cazul în care nu vor fi soluții favorabile, minerii se gândesc să-și strige durerea în stradă. 

„Următorul pas este să așteptăm aprobarea bugetului consolidat, estimată joi. După aceea, cei 50 de colegi afectați de disponibilizare ne vom reuni pentru a analiza soluțiile posibile. Ne pregătim să ne deplasăm la București și, dacă va fi necesar, să organizăm proteste. Nemulțumirea este mare. Statul nu permite companiei să funcționeze normal, însă există alternative care pot fi puse în aplicare”, a conchis Cîtea.

Pentru acești oameni, care și-au lăsat sănătatea în galerii iradiate timp de aproape două decenii, promisiunile Ordonanței 59 rămân ultima ancoră într-un viitor marcat de incertitudine și de un faliment care pare să înghită nu doar o companie, ci destinele unei comunități.