Luni, 20 iulie 2026, s-au împlinit nouă ani de la tragedia care a îndoliat Poliția Română. Colegii de la Poliția Municipiului Suceava și Serviciul pentru Acțiuni Speciale (SAS) din cadrul IPJ Suceava s-au adunat la locul tragicului incident pentru a-i aduce un omagiu subinspectorului post-mortem Sorin Vezeteu, ucis mișelește în timp ce își făcea datoria.
În semn de profundă recunoștință, exact la ora la care a avut loc cumplitul atac din vara anului 2017, polițiștii suceveni au aprins candele și lumânări pe peronul unde camaradul lor și-a pierdut viața.
Ionuț Epureanu: „A murit doar pentru că și-a cinstit meseria”
Purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, comisarul-șef Ionuț Epureanu, a transmis un mesaj plin de emoție, subliniind sacrificiul suprem făcut de polițistul sucevean:
„Luni, 20 iulie, s-au împlinit 9 ani de când un om a murit dintr-un singur motiv. Doar pentru că și-a cinstit meseria. A fost polițist. Un risc asumat în nume personal, dar și în numele familiei. Sorin Vezeteu a murit ucis mișelește doar pentru că purta cu cinste uniforma instituțională și își făcea datoria.”
Un mesaj de susținere pentru copiii eroului
Gestul simbolic al polițiștilor a fost, de asemenea, o reconfirmare a sprijinului necondiționat pe care comunitatea cadrelor MAI îl oferă familiei îndoliate.
„Astăzi, în semn de recunoștință, la aceeași oră cu nefericitul eveniment, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Suceava și Serviciului Acțiuni Speciale IPJ Suceava au depus candele și lumânări la locul tragicului incident. Un gest simbolic și de recunoștință față de un camarad și un mesaj veșnic către Ariana și Denis că tatăl lor nu va fi uitat niciodată de colegii și familia din care ei fac parte”, a completat comisarul-șef Ionuț Epureanu.
Sorin Vezeteu a fost doborât în iulie 2017 în timp ce patrula pe peronul Gării Burdujeni, fiind atacat prin surprindere cu zeci de lovituri de cuțit. Sacrificiul său rămâne un simbol al dăruirii și al riscurilor imense pe care le implică haina militară și de polițist.


