O dronă a pătruns joi dimineaţă în spaţiul aerian naţional prin nordul judeţului Botoşani, fiind emis mesaj RO-Alert pentru judeţele Suceava şi Botoşani, anunţă MApN. De asemenea, au fost detectate drone în nordul localităţii Chilia Veche, pe teritoriul Ucrainei, în apropierea graniţei cu România. Şi în acest caz a fost emis mesaj RO-Alert pentru locuitorii din nordul judeţului Tulcea.
”În dimineaţa zilei de joi, 24 septembrie, sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naţionale a detectat o ţintă aeriană care evolua pe teritoriul Ucrainei, în apropierea graniţei cu România, în zona de nord a judeţului Botoşani”, informează MApN.
Potrivit semnalelor radar, drona a pătruns în spaţiul aerian naţional prin nordul judeţului Botoşani.
Două aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene Române, aflate în serviciul de luptă Poliţie Aeriană, au decolat de pe Baza 86 Aeriană Borcea, pentru monitorizarea situaţiei.


