O femeie de 84 de ani a ajuns la spital după ce a fost acroșată de un autoturism, în Suceava

Vineri, 1 octombrie, o femeie de 84 de ani din Suceava a fost rănită ușor după ce a fost lovită de un autoturism în timp ce traversa regulamentar strada Miron Costin.

Șoferul, I.S., de 39 de ani din Pârteștii de Jos, conducea un Volkswagen Golf și nu a acordat prioritate pietonului. La momentul impactului, femeia nu a prezentat răni vizibile și a plecat de la fața locului. Abia în jurul orei 19.00, când a ajuns acasă și a povestit fiului său, a solicitat intervenția medicală, acuzând dureri la membrul superior drept.

Victima a fost transportată la UPU Suceava, unde medicii au stabilit diagnosticul de traumatism ușor la pumnul drept. Ambii, șoferul și pietonul, au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind zero.

Poliția a deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.