O femeie din Straja a ajuns la spital, după ce a fost lovită de oglinda mașinii conduse de un bărbat din Moldovița

Vineri, 28 aprilie, la ora 10.00, A.S., de 53 ani, din comuna Moldovița, în timp ce conducea autoturismul Opel pe un drumul comunal neclasificat din comuna Straja, denumit popular „ulița la cămin”, nu a păstrat o distanță laterală suficientă în momentul în care a efectuat manevra de depăsire a pietonului M.C., în vârstă de 75 de ani, din comuna Straja, acroșând-o cu oglinda retrovizoare dreapta, aceasta căzând pe partea carosabilă.

Victima a fost preluată de conducătorul auto și transportată cu autoturismul implicat în accident la Centrul de Permanență „Bucovina Nord” din comuna Straja pentru acordarea de îngrijiri medicale, conducătorul auto rămânând la centrul de permanență până la sosirea echipajului de poliție.

Ulterior, victima a fost transportată cu un echipaj SAJ la Spitalul Municipal Rădăuți pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate, fiind diagnosticată cu „traumatism șold”.

Pietonul M.C., care, conform declarației medicului de familie este cunoscută ca suferind de „handicap de gragul II”, nu a putut fi testată cu aparatul alcooltest, însă la Spitalul municipal Rădăuți i s-a recoltat o probă biologică de sânge.

Conducătorul auto, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul testării fiind de 0.00 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la Spitalul Municipal Rădăuţi unde i s-a recoltat o probă biologică de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

S-a întocmit dosar penal privind infracţiunea de „vătămare corporală din culpă”.