Miercuri, 18 ianuarie, în jurul orei 08:00, A.S. de 32 ani din municipiul Câmpulung Moldovenesc, în timp conducea mașina pe strada Atelierului din municipiul Câmpulung Moldovenesc, ajunsă la intersecţia cu str. Molidului, nu a acordat prioritate de trecere ciclomotorului condus de M.C., de 35 ani din comuna Vatra Moldoviței, pe drumul prioritar.
După producerea evenimentului, conducătoarele auto au completat formularul de constatare amiabilă de accident, însă în jurul orei 09.10, conducătoarea auto M.C. a acuzat dureri, solicitând intervenţia ambulanţei.
Susnumita a fost transportată cu ambulanţa la Spitalul municipal Câmpulung Moldovenesc, unde a fost diagnosticată cu „contuzie umăr stâng” şi „policontuzionată prin accident rutier”.
Ambele conducătoare auto au fost testate cu aparatul etilometru, rezultatele fiind negative, după care li s-a recoltat câte o mostră biologică de sânge, în vederea determinării alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,vătămare corporală din culpă”.