S-au epuizat biletele pentru premiera piesei de teatru „Impostorul”

Una dintre cele mai importante piese scrisă de celebrul dramaturg Molière – „Tartufe sau Impostorul” este montată pe scena Teatrului Municipal „Matei Vișniec” Suceava de regizorul Mădălin Hîncu, care a ales să lucreze la acest proiect cu o echipă de artiști cunoscuți și apreciați de critica de specialitate dar și de public: Răzvan Bordoș – scenograf, Costi Baciu – light designer, Mihai Nistor – video design și criticul de teatru Doru Mareș care a realizat traducerea textului. 

Titlul spectacolului este „IMPOSTORUL” și nu „TARTUFFE”, deoarece piesa imaginează o satiră puternică și subtilă, care denunță planurile de profitor ale personajului principal Tartuffe, ce reprezintă în esență, un tip de caracter al „impostorului”, ce își urmărește doar câștigul personal, sub masca „virtuților” sale creștine.

Molière a creat o comedie extraordinar de valoroasă – Tartuffe sau impostorul, care a deschis calea dezvoltării ulterioare a dramei europene. Comedia, care a fost jucată pentru prima dată în fața regelui, în reședința sa de la Versailles, în 1664 este o satiră violentă, îndreptată împotriva ipocriziei (în special, a celei clericale, bigote). Subiectul acestei comedii care ataca religia într-o societate profund creștină a declanșat, la acea vreme, un mare scandal, încheiat cu interzicerea piesei.

Regizorul Mădălin Hîncu despre spectacolul „Impostorul”: „Povestea sună cam așa: Magnatul Orgon cade în grațiile unui personaj suspect, evlaviosul Tartuffe. Influența lui Tartuffe devine subiect de îngrijorare pentru membrii familiei lui Orgon, suspectându-l pe „cucernic” de intenții necuviincioase. Însă drumul spre adevăr devine unul problematic, iar demascarea lui Tartuffe se transformă într-un parcurs plin de răsturnări de situație, unde personajele își pun la bătaie propriile credințe. Având la dispoziție tot acest context, am decis să abordez piesa dintr-un unghi foarte particular. Pentru mine, textul lui Molière pare să se formuleze în jurul unui paradox fascinant: putem să obținem ceea ce ne dorim în lipsa imposturii? „IMPOSTORUL” este un spectacol despre prețul pe care trebuie să-l plătim într-o lume unde binele și răul se confundă. O satiră acidă scrisă în urmă cu 4 secole devine astăzi o tragicomedie perfectă pentru epoca post-adevărului, o poveste unde prostia, orgoliul și fundamentalismul religios își dau întâlnire pentru a contura tabloul unei lumi aflate în criză.”, ne spune regizorul Mădălin Hîncu.

Mădălin Hîncu este deja la a doua colaborare cu teatrul sucevean, prima fiind regia spectacolului „O noapte furtunoasă” de Ion Luca Caragiale, care a avut premiera în decembrie 2021. „Picnic pe câmpul de luptă” de Fernando Arrabal reprezintă spectacolul de licență a regizorului, pentru care a obținut „Premiul pentru cea mai bună regie” la Gala Absolvenților 2015. 

IMPOSTORUL

Text: Molière

Traducere: Doru Mareș

Regie și adaptare: Mădălin Hîncu

Scenografie: Răzvan Bordoș

Lighting design: Costi Baciu

Video design: Mihai Nistor

Distribuția: Horia Butnaru, Cătălin Ștefan Mîndru, Clara Popadiuc, Alexandru Marin, Cristina Florea, Răzvan Bănuț, Diana Lazăr, Delu Lucaci, Bogdan Amurăriței

Cu participarea: Sebastian Rațiu, Alexandru Polonic, Ciprian Boca

„Vă anunțăm că premiera spectacolului „IMPOSTORUL” de Molière programată în data de 22 ianuarie, ora 19:00, este Sold – Out, însă, vă așteptăm la următoarea reprezentație a acestui spectacol care a fost programată în data de 1 februarie 2023, ora 19:00.

Vă mulțumim și vă așteptăm, cu drag, la teatru!”, au transmis reprezentanții Teatrului Municipal „Matei Vișniec” Suceava