O nouă premieră chirurgicală, la Spitalul Județean Suceava

O intervenţie chirurgicală în premieră, în specialitatea obstetrică – ginecologie, a fost realizată recent la Spitalul Judeţean de Urgentă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava. Este vorba despre o pacientă în vârstă de 54 ani, cu obezitate morbidă (125 kg), cu multiple comorbidități, diagnosticată cu Neoplasm (cancer) de endometru în stadiu incipient, la care s-a practicat Histerectomie totală cu anexectomie bilaterală pe cale laparoscopică (îndepărtarea uterului şi a anexelor prin mici incizii de 1 cm).

Intervenţia a durat 4,5 ore, fiind o provocare pentru întreaga echipă operatorie formată din medicii ginecologi  Alina Madalina Luca,  Mariana Naida și  Laura Coca, medicul anestezist Denisa Titeni și asistentele Emilia Doroftei,  Nicoleta Acusandrei, dar a fost realizată cu succes, cu o evoluţie postoperatorie favorabilă, pacienta fiind externată la 72 ore.

Laparascopia este o intervenţie chirurgicală minim invazivă, cu multiple avantaje pentru pacient: dureri postoperatorii minime, reluarea activităţii profesionale precoce, rezultat cosmetic mai bun, durata minimă de spitalizare, risc de infecţii mai scăzut, punându-se aplica în majoritatea patologiilor ginecologice (fibroamele uterine, sarcină ectopică (extrauterină), endometrioză, chisturi de ovar, patologie tubară). Acest tip de intervenţie chirurgicală, minim invazivă, vine în sprijinul pacienţilor suceveni şi nu numai, care nu vor mai trebui să se deplaseze în alte spitale din centre universitare.