O șoferiță neatentă din Putna a provocat un accident și apoi și-a continuat deplasarea

Un accident rutier a avut loc pe 22 octombrie 2025, în jurul orei 18:58, pe DN 2H, în afara comunei Putna, județ Suceava. C. M., în vârstă de 37 de ani, conducea un autoturism VW dinspre Bivolăria spre Putna, când a intrat în coliziune cu un atelaj hipo condus de I. M., de 74 de ani, care nu era semnalizat corespunzător cu elemente reflectorizante.

Coliziunea s-a produs după ce șoferița nu a păstrat distanța corespunzătoare și a încercat să evite atelajul prin partea stângă, lovind roada din stânga spate a acestuia. În urma impactului, căruțașul a suferit un traumatism la gambă și a fost transportat la Spitalul Municipal Rădăuți, fiind rănit ușor.

Imediat după accident, C. M. a părăsit locul fără încuviințarea poliției. Ambii participanți la accident au fost supuși recoltării de mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

Poliția a deschis dosar de cercetare penală pentru „vătămare corporală din culpă” și „părăsirea locului accidentului”, cauzele urmând a fi soluționate procedural.