O tânără din Bosanci, găsită spânzurată într-o hală din Udești

Luni, 10 iulie, în jurul orei 21:40 polițiștii SPR 2 Ipoteşti au fost sesizaţi prin SNUAU 112 de un bărbat cu privire la faptul că a găsit-o pe S. M. spânzurată la depozitul ce îi aparține din satul Poieni, comuna Udești.

Cu ocazia cercetărilor efectuate s-a constatat faptul că în jurul orei 14:00 femeia, de 32 ani, domiciliată în satul Bosanci, s-a deplasat singură cu autoturismul la hala proprietate folosită în trecut ca depozit materiale de construcții, din comuna Udești. În jurul orei 21:30, fiind căutată de familie, aceasta a fost găsită spânzurată cu o funie legată de o grindă metalică a acoperișului halei situată în satul Poieni.

Cadavrul a fost ridicat şi transportat la Morga Spitalului Judeţean Suceava în vederea efectuării necropsiei pentru stabilirea cu exactitate a cauzei morţii.

Din primele discuții purtate cu membrii familiei a rezultat că în ultima perioadă femeia părea supărată și se retrăgea deseori la proprietatea sa (hala) din satul Poieni.

S-a înregistrat dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „ucidere din culpă”.