O tânără din Șaru Dornei, cadru militar la unitatea de la Bistrița, a lovit un pieton și de beată ce era a adormit cu capul pe volan

Marți, 11 aprilie, în jurul orelor 20:00, pe strada Bârnărel din municipiul Vatra Dornei, Ioan C. în vârstă de 65 de ani, care se deplasa pe marginea carosabilului, pe lângă bicicletă, a fost lovit de o mașină condusă de către Andreea Dascălu în vârstă de 31 de ani.

În urma accidentului,  bărbatul a suferit un traumatism cranio-cerebral acut deschis, iar șoferița a părăsit locul accidentului.

Șoferița a fost identificată de către polițiștii dorneni la o distanță de aproximativ 500 sute de metri față de locul accidentului, în mașină, dormind cu capul pe volan.

Polițiștii au testat-o cu aparatul etilotest, iar acesta a indicat o concentrație de 1,77 la mie alcool pur în aerul expirat.

Andreea Dascălu, de loc din comuna Șaru Dornei este militar profesionist, angajată în cadrul unității militare din Prundu Bârgăului, județul Bistrița Năsăud.

Ioan C. a fost transportat la spitalul municipal Vatra Dornei unde i s-au acordat îngrijiri medicale, după care a fost transportat către Spitalul Județean Suceava.

În cauză se efectuează cercetări pentru „conducerea unui autovehicul, în stare de ebrietate”, „vătămare corporală” și „părăsirea locului accidentului”, cercetările urmând a fi preluate de către procurorii din cadrul Parchetului Militar.

Potrivit unor surse, tânăra a fost mutată la unitatea de la Bistrița tot pe motivul dragostei pentru alcool, iar aceeași băutură spirtoasă i-ar fi adus acesteia și divorțul de soțul său.