Oana Sîrbu Botezat, noul director al Școlii Populare de Artă „Ion Irimescu” din Suceava

Oana Sîrbu Botezat a fost numită în funcția de director al Școlii Populare de Artă „Ion Irimescu”, o instituție de prestigiu din peisajul cultural al județului Suceava. Decizia a fost luată joi, 26 iunie, în cadrul ședinței Consiliului Județean Suceava, proiectul de hotărâre fiind votată în unanimitate de consiliereii județeni prezenți.

Oana Sîrbu Botezat este fiica regretatului maestru George Sîrbu, o figură emblematică a muzicii populare românești și fost dirijor al Ansamblului „Ciprian Porumbescu”.

Noua conducere aduce astfel un nume cu rezonanță artistică în fruntea unei instituții menite să formeze noi generații de artiști în domenii precum muzica, arta plastică sau dansul tradițional.