În fiecare an, pe data de 2 iulie, comuna Putna devine principalul punct de atracție al județului, evenimentele dedicate Marelui Voievod Ștefan fiind din ce în ce mai cunoscute. Anul acesta, la 522 de ani de la moartea lui Ștefan cel Mare și Sfânt, în localitatea condusă de George Coroamă au avut loc o serie de manifestări religioase.
În prima parte a zilei, pelerinii, localnici și turiști deopotrivă, au mers pe jos până la Mănăstirea Putna, acolo unde a avut loc o slujbă înălțătoare care s-a încheiat cu o paradă militară și cu depuneri de coroane de flori la mormântul marelui voievod.
Printre cei care au luat parte la pelerinajul de la Putna s-au numărat și secretarul de stat în MAI Angelica Fădor, prefectul județului Suceava, Bogdan George Păstrăv, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, deputatul Ioan Balan, deputatul Florin Pușcașu, primarul Sucevei, Vasile Rîmbu, dar și un număr impresionant de primari din județul Suceava.
Pelerinii au fost întâmpinați de starețul Mănăstirii Putna, arhimandritul Velnic Melchisedec, cu icoana lui Ștefan cel Mare și Sfânt. Ulterior, un grup de copii din comuna Vatra Moldoviței, parte a Ansamblului „Gura Izvorului”, a interpretat o scenetă despre copilăria lui Ștefan cel Mare.
După primirea solemnă, credincioșii și oficialitățile s-au închinat la mormântul lui Ștefan cel Mare, precum și la racla cu moaștele Sfântului Ierarh Iacob Putneanul. Pentru acest eveniment de mare anvergură, moaștele au fost așezate în baldachinul din incinta mănăstirii.
Sfânta Liturghie înălțătoare a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Efrem de Alep, iar manifestările de la Mănăstire s-au cu depuneri de coroane de flori la mormântul voievodului și o paradă militară.
În cea de-a doua parte a zilei, ca de fiecare dată, Primăria comunei Putna a pregătit pentru localnici, dar și pentru oaspeți, un spectacol extraordinar, dedicat Zilei comunei.


