Germania este pregătită să-și asume responsabilitatea principală pentru securitatea continentului, iar în acest sens va avea cea mai mare armată din Europa, a afirmat cancelarul german Olaf Scholz, cu prilejul unui discurs susținut la un eveniment al Bundeswehr-ului, relatează DW.
Subliniind că Rusia lui Vladimir Putin reprezintă acum „cea mai mare amenințare” la adresa NATO, Scholz a declarat că Europa trebuie să fie pregătită să facă față provocării.
„O spunem foarte clar: Germania este pregătită să își asume responsabilitatea principală pentru securitatea continentului nostru”, a declarat acesta la un congres al Armatei. „Ca țara cea mai populată, cu cea mai mare putere economică și ca țară aflată în mijlocul continentului, armata noastră trebuie să devină piatra de temelie a apărării convenționale în Europa, forța cea mai bine echipată din Europa”, a subliniat cancelarul german.
Scholz a declarat că armata germană și-a asumat de prea mult timp alte roluri, cum ar fi „forarea de puțuri, asigurarea ajutorului umanitar, oprirea inundațiilor, ajutând, de asemenea, la vaccinări în timpul pandemiei”. „Dar aceasta nu este misiunea voastră principală. Misiunea principală a Bundeswehr-ului este apărarea libertății în Europa”, a precizat liderul de la Berlin.
Bântuită de două războaie mondiale, Germania a acționat întotdeauna cu băgare seamă pe scena mondială atunci când a fost vorba de conflicte și chestiuni militare. Însă, invazia Rusiei în Ucraina a determinat guvernul lui Scholz să renunțe la politicile de apărare și externă susținute îndelung.
La câteva zile după ce soldații ruși au intrat în Ucraina, Scholz a anunțat un fond de 100 de miliarde de euro (113 miliarde de dolari) pentru a consolida apărarea militară a Germaniei și pentru a compensa deceniile de subfinanțare cronică.
De asemenea, cea mai mare economie a Europei va aduce cheltuielile militare la 2% din produsul intern brut, după ani de investiții insuficiente care i-au iritat pe partenerii din NATO, scrie psnews.ro.