OMD Bucovina a fost lansată oficial la Câmpulung Moldovenesc. Flutur: „Bucovina merită să fie vizitată de multă lume”

Vineri, 21 iulie, a.c., în Municipiul Câmpulung Moldovenesc a fost lansată oficială  Stațiunea Turistică Bucovina.

Prezentarea noii stațiuni s-a făcut în cadrul primului Târg de Turism al Bucovinei la care sunt prezente cu standuri de prezentare a ofertei toate cele 25 de stațiuni turistice de interes național și local din județul Suceava. Lansarea Stațiunii Turistice Bucovina a coincis cu ediția de anul acesta a Festivalului Internațional de Folclor „Întâlniri Bucovinene”, la care participă 37 de formații din județul Suceava, dar și din Ucraina, Republica Moldova, Polonia și Ungaria.

„Anul acesta am luat hotărârea împreună cu domnul primar Mihăiță Negură să organizăm acest Târg de Turism al Bucovinei pentru a lansa Stațiunea Turistică Bucovina. Și vreau să îl felicit în mod deosebit pe domnul Negură pentru că este un om gospodar, este un om care înțelege ce înseamnă valorile Bucovinei și cu el am organizat toate astea. E prima dată când lansăm Stațiunea Turistică Bucovina. Există o lege care ne-a dat voie să înființăm Bucovina – stațiune turistică. Se cheamă Organizație pentru Managementul Destinației Turistice. Este prima din România care e înființată, cu CJ Suceava, cu primăriile stațiuni turistice, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei dar și celelalte, Sucevița, Pojorâta, Fundu Moldovei și celelalte. Toate cele 25 de stațiuni sunt membre în Stațiunea Bucovina”, a spus Flutur.

„Doar uniți putem să fim o forță. Noi vrem ca turistul să nu rămână două nopți în Bucovina. Vrem să rămână 10 zile, 15 zile. Și trebuie să diversificăm turismul. Asta am vrut noi să facem prin acest târg de aici. Vrem să facem publicitate gastronomiei, portului popular, meșteșugurilor și ofertei turistice. Și ăsta este abia începutul. Va trebui să mergem în toate orașele din județ să facem reclamă și în alte județe din țară și străinătate. Bucovina merită să fie vizitată de multă lume”, a transmis Gheorghe Flutur.

Pe lângă președintele CJ Gheorghe Flutur au fost prezenții gazda evenimentului, primarul din Câmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură, deputatul Angelica Fădor, administratorul public al județului Irina Vasilciuc, vicepreședintele CJ Suceava, Niculai Barbă, precum și primari ai stațiunilor turistice de interes local și național din județ. Printre primarii prezenți s-au numărat Virgil Saghin, din Vatra Moldoviței, Traian Iliesi – Moldovița, Mihai Constantinescu – Sadova, Viluț Mezdrea – Poiana Stampei, Dorin Pânzari – Sucevița, Constantin Buga – Frumosu, Cătălin Iordache – Șaru Dornei.

În cadrul standurilor de prezentare din centrul municipiului Câmpulung Moldovenesc participă și Direcția Silvică Suceava, Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava și Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.