Opt bărbați din comuna Comănești au ajuns în arest, după ce s-au încăierat și și-au distrus mașinile

Marți seara, în jurul orei 20:40, polițiștii Secției de Poliție Rurală 5 Dărmănești au fost sesizați de către o femeie din satul Humoreni, comuna Comănești, despre faptul că în zona drumului public din localitate este un scandal între mai multe persoane. La fața locului s-au deplasat echipaje de poliție de la Dărmănești și un echipaj de jandarmi.

S-a stabilit că în jurul orei 19:30, doi bărbați (șofer și pasager) se aflau într-un autoturism în centrul localității Pîrteștii de Jos și au fost șicanați în trafic de către alte trei autoturisme în care se aflau mai mulți bărbați, șicanându-se reciproc până în satul Humoreni, unde a avut loc o încăierare, lovindu-se și provocându-și distrugeri la elemente de caroserie auto.

Intervenția la eveniment s-a realizat cu operativitate de către lucrătorii planificați în dispozitivul de ordine și siguranță publică de la nivelul SPR5 Dărmănești, SPR9 Șcheia, Biroul Ordine Publică și Secția de Poliție Burdujeni, cu sprijinul unei grupe de luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și a unui echipaj de jandarmi din cadrul I.J.J. Suceava. Astfel, s-a reușit aplanarea conflictului, identificarea și luarea în custodie a participanților, precum și asigurarea accesului echipajului medical pentru acordarea de îngrijiri de specialitate, o singură persoană rămânând internată Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, fără a prezenta leziuni deosebite.

La fața locului s-a deplasat o echipă operativă complexă formată din lucrătorii Secției 5 Poliție Rurală Dărmănești, fiind desfășurate cu celeritate activități investigative și de cercetare penală, stabilindu-se participarea fiecăreia dintre cele 9 persoane de sex masculin implicate în conflict.

În urma administrării probatoriului, organele judiciare au dispus măsura reținerii pentru 24 ore față de 8 suspecți, cu vârste cuprinse între 22 și 48 de ani, toți din comuna Comănești, față de fiecare efectuându-se cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de încăierare și distrugere.  Cei 8 bărbați au fost introduși în Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul I.P.J. Suceava.