Ordonanţa privind reducerile de cheltuieli nu intră săptămâna aceasta în Guvern, în condiţiile în care se aşteaptă analiza de la Ministerul de Finanţe, au precizat surse guvernamentale pentru news.ro. În privinţa supraimpozitării, aceasta nu se poate face decât prin lege. Guvernul are termen 15 mai pentru îngheţarea angajărilor la stat. România nu este pregătită pentru impozitarea progresivă, pentru că trebuie făcută pe globalizarea veniturilor, au mai precizat sursele citate. De asemenea, cumulul pensiei cu salariul la stat nu va intra în Ordonanţă, ci se va reglementa tot prin lege.
Potrivit unor surse guvernamentale, Ordonanţa cu reducerile de cheltuieli nu va intra săptămâna aceasta în şedinţa de Guvern, pentru că este aşteptată o analiză de la Ministerul de Finanţe şi ulterior o decizie finală în coaliţie. Executivul şi-a stabilit data de 15 mai pentru îngheţarea angajărilor la stat. În privinţa supraimpozitării, dorită de social-democraţi, aceasta nu se poate face prin Ordonanţă, ci doar prin lege. Şi în acest caz, este nevoie de analiza de la Finanţe, privind cota de supraimpozitare. ”România nu este pregătită pentru impozitarea progresivă, pentru că ea trebuie făcuta pe globalizarea veniturilor, ceea ce la noi nu se poate face acum, au mai spus sursele guvernamentale. De asemenea, cumulul pensiei cu salariul la stat nu va intra în Ordonanţă, ci se va reglementa tot prin lege, scrie psnews.ro.