Pacienţii cu boli cronice vor beneficia de vaccinuri compensate, anunță Alexandru Rafila

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat că bolnavii cronici vor putea primi vaccinuri compensate, iar la nivelul ministerului se lucrează la un proiect în acest sens. În plus, spune ministrul, se doreşte mărirea accesului la vaccinuri, având în vedere interesul pentru vaccinul HPV de exemplu.

”Cred că am făcut un pas mare pentru pacienţii cu boli cronice. Nu se referă la programul de vaccinare pentru copii. Toţi cei care au boli cronice pot să beneficieze de un vaccin compensat. Acum lucrăm la norme împreună cu Casa de Asigurări, care trebuie să compenseze vaccinurile, încât pacienţii cu boli cronice să beneficieze de vaccinuri compensate şi, în plus, ideea noastră este ca să mărim accesul. Aţi văzut că există mare interes pentru vaccinul HPV în rândul adolescentelor, să compensăm şi vaccinurile pentru infecţia cu papilomavirus cât mai repede, în cursul anului viitor ”, a declarat Alexandru Rafila, luni, la TVR Info.

Rafila a fost întrebat dacă vor fi finalizate în 6 luni normele pentru planul anticancer, el explicând că există un grup de lucru la nivelul Ministerului Sănătăţii care se ocupă ce această problemă.

”Tocmai ca să arătăm că suntem serioşi şi că nu suntem superficiali, am propus, înainte de adoptarea legii, introducerea unui amendament care să permită realizarea acestor norme într-un interval de timp rezonabil, adică 6 luni. Există un grup de lucru constituit la nivelul Ministerului Sănătăţii, responsabil pentru acest grup de lucru, domnul secretar de stat Baciu, a avut deja prima întâlnire. În luna aceasta stabilim lista actelor normative care trebuie elaborate şi o  perioadă de timp cu un grafic de realizare a acestor acte normative, încât la sfârşitul celor 6 luni să avem posibilitatea să avem toate normele care trebuie să le aplicăm sau să le elaborăm în această perioadă. Sigur că sunt alte lucruri care trebuie poate făcute ulterior, dar normele care trebuie realizate în aceste 6 luni vor fi realizate cu siguranţă, pentru că tocmai de asta am făcut o structură specială condusă de un secretar de stat, care să aibă responsabilitatea să găsească suportul tehnic pentru realizarea acestor norme”, a precizat Rafila.

Întrebat cum ar putea fi convinşi oamenii să meargă la controale, pentru prevenţie, Rafila a subliniat că în primul rând, pacienţii trebuie să meargă la medicul de familie, informează news.ro.

”Ideea este că la control trebuie să mergi în primul rând la medicul de familie. Această idee că trebuie să duci la spital ca să faci un control nu este corectă”, a mai spus Rafila, potrivit psnews.ro.