Parchetul general din România anchetează infracțiunile contra umanității din Ucraina: Cum explică procurorii problema jurisdicției

Parchetul ICCJ s-a autosesizat sesizare cu privire la săvârşirea unor infracţiuni contra umanităţii în războiul din Ucraina, competența privind cercetările revenind Secţiei Parchetelor militare. Instituția precizează că legea penală română se aplică şi infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului ţării de către un cetăţean străin contra unui cetăţean român, iar jurisdicţia se exercită de organele de urmărire penală române şi pe baza principiului universalităţii. ”Cercetările au în vedere şi deţinerea de către cetăţeni ucraineni a cetăţeniei române”, subliniază Parchetul ICCJ.

”Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, prev. de art. 439 alin. (1) lit. g) şi k) din Codul penal. Competenţa privind efectuarea cercetărilor aparţine Secţiei parchetelor militare”, a transmis luni instituţia, potrivit News.ro.

Parchetul ICCJ aminteşte că, şa data de 24.02.2022, Federaţia Rusă a lansat o amplă operaţiune militară (aeriană, terestră şi maritimă) de invadare a Ucrainei-stat independent şi suveran.

”Potrivit informaţiilor publice existente, atacul militar este generalizat şi sistematic, fiind îndreptat atât împotriva unor obiective militare, cât şi împotriva unor obiective civile, rezultând date că au fost bombardate şcoli, spitale, complexe comerciale, fiind afectată în mod direct populaţia civilă din Ucraina”, se arată în comunicatul Parchetului.

Consecinţele atacului sunt deosebit de grave, în rândurile populaţiei civile survenind un număr mare de decese, inclusiv copii, precum şi răniri de persoane. În acelaşi timp, ca urmare a traumei psihice provocate de atacul militar al Federaţiei Ruse, milioane de civili au părăsit teritoriul Ucrainei, având în prezent statutul de persoane refugiate, inclusiv pe teritoriul României, adaugă instituţia.

”Conform art. 10 C.p., legea penală română se aplică şi infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului ţării de către un cetăţean străin contra unui cetăţean român. Jurisdicţia se exercită de organele de urmărire penală române şi pe baza principiului universalităţii. Cercetările au în vedere şi deţinerea de către cetăţeni ucraineni a cetăţeniei române”, menționează Parchetul ICCJ, relatează psnews.ro.