Părintele Iuvenalie de la Schitul „Sf. Nicolae” din comuna Preutești este un călător și fie că, uneori călătorește în gândurile celor cărora le dă povețe, fie că străbate mii și mii de kilometri, de fiecare dată seamănă bucurie.
Cele mai lungi călătorii ale sale în lumea mare au fost și cele care au îndemnat, iar și iar, la revenire și asta pentru că prezența sa acolo a făcut mereu parte din planul frumos al Lui Dumnezeu.
Atât de mult a iubit părintele Iuvenalie aceste călătorii încât, atunci când le povestește are ochi în lacrimi și repetă că cea mai mare dorință a sa ar fi să le împrumute celor de aici, de acasă, ochii săi pentru a vedea toată lumea cum arată fericirea cu adevărat.
Și, poate, n-ați fi zis, însă fericirea la care face referire părintele Iuvenalie înseamnă un pahar cu apă, o bomboană, sau o pereche de șlapi, iar până acum, cu sprijinul celor care îl susțin, părintele a făcut fericite multe persoane de pe continentul african.
În cea mai recentă vizită a sa la ei, părintele a plecat singur, încărcat cu patru geamantane pregătit pentru un zbor ce a durat puțin peste 12 ore plus o escală de 7 ore.
Era pentru a 4 oară când acesta pășea pe pământul însetoşat al Africii.
„Am aterizat în Uganda, pe Aeroportul Entebbe, iar aici am rămas timp de zece zile la Mănăstirea Sfânta Ecaterina. Și de data aceasta am răspuns nevoilor măicuțelor de acolo și le-am dus ceea ce mi-au cerut: un laptop, mai multe telefoane, dar și consumabile liturgice și două cădelnițe.
Trebuie să știți că într-un mic sătuc ortodox, de care Mănăstirea Sfânta Ecaterina se ocupă în mod direct, s-a construit o biserică, iar în fiecare duminică vine un preot din capitală și le slujește liturghia. În timpul săptămânii, în acea biserică este școală. Înduioșător a fost atunci când am intrat în biserică și, imediat în partea stângă erau băncile cu fața spre perete și o mică tablă – acolo fiind clasa I. În partea dreaptă, tot cu fața la perete, era clasa a II-a, puțin mai în față – clasa a III-a și clasa a IV-a. Toate clasele în aceeași încăpere.
Celor aproape 200 de copii care învață acolo le-am dus jucării și rechizite, pe lângă bomboanele pe care le împart de obicei. Între timp, o doamnă care vrea să rămână anonimă, a ținut să ofere o sumă de bani pentru acei copilași, astfel încât să aibă ceva nou de Paște, iar maica Tavoria le-a cumpărat tuturor încălțări noi.
Și de această dată am reușit să aprovizionez Mănăstirea cu alimentele necesare unei perioade mai lungi de timp și să o ajut pe maica Tavoria să mai plătească niște datorii la utilități”, povestește părintele Iuvenalie.
O nouă misiune – dotarea unui spital
Totuși, călătoria sa nu s-a rezumat doar la această vizită la prietenii vechi, ci a însemnat și noi provocări. Acesta a vizitat și un spital ortodox care, dacă ar fi să îl comparăm cu o unitate medicală de la noi, ar însemna un dispensar uman de la un sat retras.
Orice aparat medical care la noi se înlocuiește pentru că a apărut ceva mai inovator, acolo ar fi privit ca pe ceva salvator.
„Un lucru foarte important pe care urmează să îl fac în Africa este dotarea unui spital ortodox cu aparatură de specialitate, pentru că ce este acolo este rudimentar. Am fost invitat de mitropolitul Ieronim la discuții pentru a găsi soluții pentru dotarea spitalului Mitropoliei.
Eu voi încerca să găsesc aparatură medicală pe care să o trimit în Uganda cu vaporul și ulterior să fie preluată de un camion”, ne-a spus hotărât părintele Iuvenalie.
Din Uganda în Burundi
Povestea a continuat pentru că nevoile sunt multe, iar timpul limitat. Din Uganda, părintele s-a îndreptat către Burundi, un loc pe care îl păstrează la loc de cinste în sufletul său.
„Am plecat cu autocarul din Kampala, Uganda, spre Bujumbura, Burundi. O călătorie care trebuia să dureze 15 ore a durat 25 de ore. Aici au început ispitele. Dacă din România până în Uganda am mers foarte bine, aici nu a mai fost așa.
Cu o zi înainte de plecare, am fost la autogară și mi-am luat biletul și am fost asigurat că totul o să fie foarte bine, însă lucrurile nu au stat așa.
Pe drum, autocarul s-a defectat de două ori: o dată în Uganda și o dată pe teritoriul Rowandei. Când am ajuns în capitala Rowandei am schimbat autocarul și pentru că eram doar cinci persoane care mergeam mai departe, cei de acolo au refuzat să ne pună la dispoziție un autocar. Ei insistau să ne dea banii înapoi, însă până la urmă am reușit să îi convingem că trebuie să ne ducă la destinație. Și asta au făcut: ne-au pus la dispoziție un microbuz care ne-a dus până în Bujumbura.
În Bujumbura am mers la Mitropolie, unde am mai stat aproximativ trei săptămâni, la un hotel unde am plătit 3 dolari pe noapte, întrucât la Mitropolie mai erau și alți preoți români.
Am vizitat din nou școala de la Buramata și le-am dus copiilor rechizite și bomboane. Acolo am trăit o experiență extraordinară. Pentru că deja copiii mă cunoșteau, zilnic, câte 40 – 50, se adunau în jurul meu pentru a primi bomboane”, povestește părintele.
Și de data aceasta, apa, de care este atâta nevoie, a reprezentat o misiune pentru părintele Iuvenalie. Zis și făcut!
„Am început lucrările la cea de-a 12-a fântână, în Burundi. De ce Burundi? – Pentru că mă simt legat de Burundi, loc unde mi-am început misiunea, iar în al doilea rând pentru că este cea mai săracă țară din lume. Pe această fântână va scrie Alexandru Mitocaru, administratorul Alma Clinic.
În ultima zi a șederii mele în Burundi, am dus o tonă de mâncare la Școala din Buramata, unde învață 1800 de copii, cărora noi le oferim ajutor.
Acest lucru a fost posibil cu ajutorul unor oameni cu suflet mare din București, care au ținut neapărat să facă bine pentru acești copilași.
Ajutorul a constat în făină de porumb, orez, fasole, sare etc., adică alimente de bază”, a mai spus părintele Iuvenalie.
Vracii
Experiențele se țin lanț atunci când vizitezi o astfel de țară, iar vracii încă ocupă teren în aceste locuri, însă când sufletul ți-e plin de Dumnezeu, vizitele prin locurile în care viețuiesc ei nu te înspăimântă, ci doar te amuză.
„Am fost să vizităm locuința unui vraci știind că el în acea perioadă nu este acasă. Acesta pleacă, cam o lună pe an, în căutarea ierburilor de care are nevoie.
Cei care nu au îmbrățișat ortodoxia încă apelează la el. De fapt, acest vraci este și un fel de șaman al locului, pentru că mulți oameni bolnavi apelează la el pentru a fi tratați, cu diferitele tincturi și amestecuri pe care le face.
Ceea ce în fotografii nu a putut fi transmis este starea pe care ți-o crează acel loc: totul e respingător acolo. Se simțea o încărcătură diavolească în acel loc”, ne-a mărturisit părintele Iuvenalie.
Să păstrăm învățătura din vizita aceasta
L-am întrebat pe părintele Iuvenalie care e cel mai frumos lucru pe care l-a învățat după ce a vizitat, încă o dată, pământul însetat de la celălalt capăt de lume.
Răspunsul este același și, deși, îl știm, devine o adevărată provocare când vine vorba să-l punem și în practică.
„Repet, de fiecare dată, când mă duc în Africa: Să fim mulțumiți cu ce avem! În Europa nu poate fi vorba de puțin, pentru că toți avem strictul necesar. Problema este că nu ne mai mulțumește și vrem din ce în ce mai mult. Africanii dacă au apă și mâncare sunt mulțumiți”, ne-a spus părintele.
Trebuie să știți și că, pe lângă misiunile din Uganda și Burundi, împreună cu părintele Damaschin, părintele Iuvenalie construiește două biserici ortodoxe la Goma, Congo. Aceste biserici sunt absolut necesare pentru că orașul Goma are peste 2 milioane de locuitori, din care foarte mulți sunt botezați ortodocși și nu au biserici.
Și mai trebuie să știți că în Africa există fântâni cu numele oamenilor de afaceri din comuna Slatina, care îl ajută financiar de fiecare dată când el se pregătește de o nouă plecare. De asemenea, există și persoane din zona Fălticeni care se alătură părintelui și dăruiesc, prin aportul lor financiar, o picătură de apă când setea usucă sufletul.
L-am întrebat pe părintele Iuvenalie dacă i-a anunțat pe oamenii săi din sat că mai au de făcut două biserici și de dotat un spital, iar părintele ne-a răspuns zâmbitor și încrezător:
„La cine să mă duc să cer? Mă duc la ai mei. Nu i-am anunțat, le spun atunci mai în aproape, să nu se răzgândească”…
Azi, este o nouă zi din restul vieții tale, însă nu uita să-ți scrii numele pe paharul de apă al unui suflet însetat.
Pentru unii, așa arată fericirea. Pentru tine, de ce e altfel?
