Deputații AUR de Suceava, Dorel Acatrinei și Florin Pușcașu, i-au solicitat premierului României, Marcel Ciolacu, să elimine taxa de raft din hipermarketuri și să introducă lanțul scurt de aprovizionare în locul unor măsuri electorale de reducere a adaosului comercial.
Dorel Acatrinei și Florin Pușcașu au arătat că Guvernul României vrea să oblige toți actorii de pe lanțul cuprins între procesator și marile rețele comerciale să reducă adaosul comercial la câteva alimente de bază, pentru a încerca să scadă inflația sub două cifre în acest an și să reducă povara coșului alimentar pentru români.
„Acest model de reducere a adaosului comercial nu este foarte întâlnit în celelalte state europene. Alte state au redus taxa pe valoarea adăugată sau au intensificat controalele la retaileri. Forța de negociere a producătorilor noștri în raport cu marile magazine este una scăzută. Prin acest comportament economic al marilor retaileri se distorsionează clar concurența și se creează probleme produselor agricole procesate de industria agroalimentară românească și asta duce la inexistența produselor românești pe rafturile supermarketurilor. Este necesară modificarea felului în care comercianții îi facturează pe producătorii români”, au precizat cei doi deputați AUR de Suceava.
Cei doi propun eliminarea taxelor de raft, iar comerciantul să factureze producătorului doar prețul de achiziție, fără să mai adauge alte tipuri de taxe de raft.
Acatrinei și Pușcașu i-au explicat premierului Ciolacu faptul că producătorii pot da reduceri hipermarketurilor în funcție de volumul produselor vândute sau pot negocia transparent un singur adaos comercial fix.
„Prin eliminarea taxelor de raft, se coboară nivelul de formare a prețului la raft și acest lucru va contribui la distribuirea echitabilă a valorii adăugate pe filiera de produs. Mai exact, producătorul va încasa puțin mai mult și va avea asigurat câștigul, în timp ce comerciantul va încasa mai puțin, dar va avea asigurată marja de profit”, au declarat deputații AUR de Suceava, ei adăugând că producătorii români devin astfel atractivi pentru că ajung la un nivel de competitivitate relativ egal cu cel al importatorilor, ceea ce va genera creșterea cererii de produse românești din partea consumatorilor.
„În aceste condiții producătorii vor fi încurajați să investească și să-și dezvolte afacerile și vom avea o dezvoltare a industriei agroalimentare în ansamblul ei. Solicităm eliminarea tuturor taxelor de raft și introducerea conceptului de lanț scurt de aprovizionare, precum și o etichetare corectă a provenienței originii la produsele proaspete: carne, ouă, legume, fructe și lapte, pentru că nu trebuie să inducem în eroare consumatorul și trebuie să-l lăsăm, ca un liber arbitru, să aleagă produse de calitate și să nu mai finanțăm agricultura și industria agroalimentară ale altor state”, i-au transmis Dorel Acatrinei și Florin Pușcașu premierului României.
Ei i-au mai solicitat lui Marcel Ciolacu ca în loc să producă o nouă distorsionare a pieței prin forțarea micșorării adaosului comercial care nu va fi suportat de retaileri, să scoată din sertarele Camerei Deputaților un proiect de lege inițiat de parlamentarii AUR în beneficiul producătorilor români.