Parlamentarii AUR de Suceava îi solicită premierului Ciucă să trimită Corpul de Control al Primului Ministru la Primăria Suceava să verifice angajările în „dosarul rubedeniilor”

Parlamentarii AUR de Suceava, respectiv senatorul Mircea Dăneasa și deputații Dorel Acatrinei și Florin Pușcașu, i-au adresat o interpelare premierului Nicolae Ciucă, prin intermediul căria i-au solicitat să trimită Corpul de Control al Primului Ministru la Primăria Suceava să verifice angajările în „dosarul rubedeniilor”.

„Un număr de 22 de familii lucrează în Primăria Suceava, a declarat primarul Ion Lungu, ca răspuns la întrebarea presei referitoare la acest aspect. Potrivit primarului, «în trei cazuri este vorba despre câte trei membri din aceeași familie, iar în celelalte, despre câte doi membri. Cele 22 de familii ar reprezenta 4% din cei 711 angajați ai primăriei. „O parte din familii le-am găsit în primărie, altele au venit pe parcurs. Nu vreau să fac un oprobiu public cu ele, nu le dau numele. Vreau să vă spun altceva: asigur pe toată lumea că angajările s-au făcut corect și nicăieri legea nu interzice că, dacă un membru al familiei lucrează în primărie, nu poate să vină și altul», a declarat primarul Lungu.

Această cifră nu include finii, nașii și cumătrii, care, spune primarul «din punct de vedere legal nu sunt considerați membri de familie» dar lăsăm la aprecierea cetățenilor cum se vede această chestiune «din punct de vedere moral».  Cum în cele precizate de primar nu sunt incluși nici membrii familiilor politice PDL si PNL angajati pe criteriul apartenenței la partidul din care face parte primarul, considerăm că acesta a început un lucru pe care nu l-a terminat.

Cum cele 22 familii au cate 2 sau 3 membrii angajati la Primăria Suceava procentul persoanelor aflate în fiind incompatibilitate cel puțin morală se apropie de 10% dintre angajați iar dacă se adaugă nași, fini, cumătri procentul se apropie de 50% dintre angajați. Dacă la acest procent se adaugă membrii familiilor politice din partidele prin care a trecut primarul rezultă că peste 50% dintre angajați ar putea fi descoperiți în stare de incompatibilitate ceea ce înseamnă că în fiecare birou este câte un «informator» al primarului iar ceilalți angajați lucrează sub teroare, ceea ce face imposibilă desfășurarea unei activități normale în favoarea cetățeanului și funcționarea normală a serviciilor publice în Primăria Suceava.

În realitate este de notorietate că nimic nu mișcă în Primărie fără știrea primarului.

Acesta este motivul pentru care la Suceava nu a fost adoptat Planul Urbanistic General(PUG) și fiecare construiește cum vrea și unde vrea. Avem situații în care s-au construit blocuri P+8 sau P+10 în zone de P+4, avem situații în care s-au construit hale industriale în zone de locuit, chioșcuri comerciale pe spații verzi precum și locuri de joacă pentru copii care ocupă același spațiu cu parcarea autovehiculelor.

De asemenea, cetățenii suceveni care nu au centrale termice dau drumul la robinetul de apă caldă și curge apă rece fiind taxați evident pentru consumul de apă caldă, la 33 de ani de la «revoluția din decembrie 89». În Suceava peste 50% din retelele termice au pierderi uriașe pe care le plătește cetățeanul.

Avem printre cele mai mari sume din țară care sunt cheltuite pentru salubritate, avem introdusă «suprataxa Lungu» pentru ecologizare dar în cartierele sucevenilor nu este curățenie, buncărele fiind permanent pline iar colectarea selectivă a deșeurilor este făcută, și astăzi, încă o dată la sediul operatorului  de salubritate, pe banii sucevenilor. 

Solicităm să vă implicați dumneavoastră personal, domnule prim-ministru, întrucât nu mai avem încredere în corpul de control al componentei de administrație din Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice si Administrației care nu a intervenit când a fost sesizat pentru cheltuielile voluptorii și tunul financiar ce este în desfășurare la lucrarea privind reabilitarea acoperișului Palatului Administrativ Suceava, ars în incendiu, la care sa alocat o sumă aproximativ egală cu cea pentru renovarea Palatului Culturii din Iasi.

Față de această situație vă solicităm să ne răspundeți la următoarea întrebare: La ce data veți timite Corpul de Control al Primului Ministru să verifice modul cum au fost făcute angajările în Primăria Suceava?”, se arată în textul interpelării.