Parlamentarii AUR de Suceava, respectiv senatorul Mircea Dăneasa și deputații Dorel Acatrinei și Florin Pușcașu, i-au adresat o interpelare ministrului Justiției, Catălin Predoiu, privind intervenția SRI și STS în activitățile desfășurate de avocați.
Parlamentarii suceveni au precizat că Legea Digitalizării Avocaturii, al cărei proiect a fost lansat în dezbatere în 9 februarie 2023, este un proiect controversat care încalcă principiile ONU privind avocaţii. Potrivit acestora, este vorba despre Principiul 16 menit să garanteze libertatea comunicării cu clientul şi să interzică sancţionarea avocaţilor pentru activităţi profesionale recunoscute, precum şi să interzică instituirea unor obstacole în desfăşurarea activităţii.
„În formă în care apare proiectul se nesocoteşte acest principiu, avocatură fiind transformată într-un fel «de accesoriu la digitalizare».
Principiul 16 al ONU privind avocaţii care garantează libertatea comunicării cu clientul şi interzice sancţionarea avocaţilor pentru activităţi profesionale recunoscute, după cum interzice instituirea de obstacole în îndeplinirea funcţiilor profesionale:
16. Guvernele se asigura că avocaţii (a) sunt capabili să îşi îndeplinească toate funcţiile profesionale fără intimidare, piedică, hărţuire sau ingerinţa improprie; (b) pot să călătorească şi să se consulte cu clienţii în mod liber atât în ţara lor, cât şi în străinătate; şi (c) nu suferă sancţiuni şi nici nu sunt ameninţaţi cu urmărirea penală sau cu sancţiuni administrative, economice sau de altă natură pentru orice acţiune întreprinsa în conformitate cu îndatoririle şi reglementările profesionale recunoscute precum şi cu deontologia profesiei de avocat.
Reglementări profesionale recunoscute înseamnă exact opusul experimentelor din proiectul de lege care are obrăznicia de a prevedea că «se completează» cu legea avocaturii, avocatură fiind un fel de accesoriu la digitalizare.
Proiectul de lege privind digitalizarea avocaturii, prevede, printre altele, crearea unui portal, E-UNBR, cu sprijinul SRI şi STS, care în baza unor convenţii ar trebui să asigure avocaţilor securitatea cibernetică a portalului în care avocaţii ar urma să efectueze diverse operaţiunii electronice în raport cu clienţii lor şi cu terţii.
Suntem asaltaţi din toate părţile de nevoia de implicare a serviciilor de informaţii în numele progresului şi al garantării securităţii naţionale!
Este unul dintre cele mai ruşinoase proiecte legislative din ultimii ani care vizează distrugerea integrală şi compromiterea sistemului judiciar! Solicităm să emiteţi un aviz negativ şi să dezavuaţi public această chestiune.
Semnatarilor le solicităm retragerea proiectului şi scuze publice!
Avocaţii cu semnătură electronică au intrat în sfera digitalizării profesiei şi trimit de pe emailul lor acte juridice către instanţele de judecată care beneficiază de protecţia legislaţiei privind semnătură electronică.
De ce este necesară intervenţia STS şi SRI în această ecuaţie?
Mediul juridic este de părere că proiectul de lege pune în pericol libertatea şi independentă avocaţilor.
Faţă de această situaţie vă rugăm să răspundeţi la următoarea interpelare:
Susţineţi intervenţia STS şi SRI în activităţile specifice unui avocat? Care este poziţia Ministerului Justiţiei faţă de acest proiect?”, se arată în textul interpelării transmise de parlamentarii suceveni.