Senatorul AUR Suceava Mircea Dăneasa împreună cu deputatii AUR Suceava Lucian Florin Pușcașu si Gheorghe Dorel Acatrinei au avut o primă victorie în Camera Deputatilor, întrucât propunerea legislativă inițiată de către aceștia denumită și Lege pentru reintroducerea învătământului profesional în România (PLX705/2022), a fost adoptată la data de 21.03.2023.
Scopul acestei legi este atragerea și susținerea elevilor pentru formarea inițială prin școala profesională. Această lege ar contribui la diminuarea abandonului școlar care are drept consecință somajul, sărăcia și excluziunea socială.
„Sistemul educational actual nu este corelat cu cerințele pieței muncii iar funcția economică a învățământului care se exprimă, în primul rând, prin formarea și calificarea forței de muncă este în continuare ignorată și neexploatată corespunzător.
Dezvoltarea învățământului profesional și tehnic crează o nouă perspectivă de viitor tinerilor și conduce la creșterea nivelului competențelor tehnice, la crearea de locuri de muncă și atragerea de investiții noi.
Astfel, pe lângă alte propuneri care să stimuleze atragerea de tineri pentru învatamântul tehnic si profesional se impun ca măsuri, cazarea elevilor în internatele școlare, acordarea de masă gratuită și acordarea unui sprijin financiar lunar de 250 lei din bugetul Ministerului Educatiei.
Consiliul Legislativ și Consiliul Economic si Social au avizat favorabil propunerea legislativă.
Legea se încadrează în categoria legilor organice și fost adoptată în Camera Deputatilor la data de 21.03.2023 si a fost intregistrată la Senat cu data de 27.03.2023 spre dezbatere și adoptare.
Considerăm că nici un reprezentant al poporului nu are vreun motiv întemeiat să voteze împotriva unei astfel de legi, mai ales că, multi dintre aceștia declară că sprijină învățământul profesional”, au transmis parlamentarii AUR Suceava.