Parlamentarii PSD de Suceava: „Discursul lui Flutur a fost unul al fricii. Măcar ieri a recunoscut că e «extrem de emotiv»”

Parlamentarii PSD de Suceava au transmis luni, 29 ianuarie, un comunicat de presă, prin intermediul căruia critică discursul liderului PNL Suceava, Gheorghe Flutur, susținut duminică, 28 ianuarie în centrul Sucevei.

Redăm integral comunicatul de presă:

„Discursul de ieri al domnului Flutur, de la Casa de Cultură din Suceava în faţa membrilor PNL,  a fost unul al fricii. După alţi 4 ani în care mai mult a vorbit decât a făcut, cu partidul coborât sub 20% în sondaje, cu oamenii din partid tot mai sătui de felul său de a conduce, domnia sa nu are altă soluţie decât să lupte cu disperare pentru păstrarea puterii în propriile mâini. O disperare care îl face tot mai des personajul principal al unor momente penibile, ca cel cu «oacaca», cu urături, strigături, cântecele populare, activităţi actoriceşti, etc. Un astfel de moment jenant a fost şi cel de ieri când, de frica manifestaţiei organizate de AUR, şi-a obligat colegii de partid să vină la Suceava să-l susţină. Măcar ieri a recunoscut că e «extrem de emotiv».

Din păcate, ipocrizia şi demagogia domniei sale nu cunosc limite atunci când vine vorba de a-şi apăra propria persoană. Pentru că întâlnirea de ieri nu a fost despre Suceava și despre suceveni… Nici măcar despre liberali și campania lor electorală. Doar despre el. Numai pe el îl doare de Bucovina! 

Da! Îl doare aşa de tare, încât, după 3 mandate, mai avem încă drumuri judeţene de pământ, avem drumuri judeţene pline de gropi, avem drumuri judeţene pietruite. 

Îl doare atât de tare de judeţul Suceava, încât peste nu mult timp, de pe aeroportul din Suceava vor zbura numai ciorile, având în vedere cum pleacă firmele de profil. 

Îl doare atât de tare de economia locală, încât Parcul Industrial, promis de domnia sa campanii electorale la rând, nici în ziua de azi nu există. 

Îl doare atât de tare, încât, în 4 ani de zile, n-a găsit nicio soluţie practică pentru a decongestiona traficul din judeţ. 

Îl doare atât de tare, încât nici până în ziua de azi axialul Suceava-Iaşi nu-i gata, deşi este început de mai bine de 4 ani.

Îl doare atât de tare de suceveni, încât a crescut taxa de salubritate cu 44 % de la 1 ianuarie pentru toţi locuitorii judeţului nostru. 

Îl doare atât de tare, încât judeţul Suceava se numără printre judeţele cu cele mai mici salarii din ţară. 

Îl doare atât de tare de judeţul nostru, încât, după 3 mandate de preşedinte al CJ Suceava, suntem printre judeţele fruntaşe la numărul de copii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate. Iar lista de dureri poate continua. 

Cât despre poveştile cu autostrăzile realizate de el, cu spitalul judeţean clinic, cu cel de oncologie, recunoaştem că au farmecul lor, dar rămân poveşti. Autostrăzile sunt construite pe banii de la minister (ministru PSD), banii pentru spitalul de oncologie vin de la minister (ministru PSD) iar Spitalul Judeţean a fost transformat în spital clinic datorită intervenţiei parlamentarilor PSD de Suceava pe lângă ministrul PSD, în timp ce modernizarea spitalului a fost posibilă datorită domnului Râmbu, candidatul nostru pentru Primăria Sucevei. 

În concluzie, da! Este adevărat! Domnul Flutur are dureri mari… în cot de administrarea judeţului”, au transmis parlamentarii PSD de Suceava.