Patru autoutilitare parcate în Șcheia, afectate de un incendiu

În seara zilei de duminică, 4 decembrie, un incendiu a izbucnit la o autoutilitară, care s-a extins ulterior la alte autoutilitare parcate pe raza localității Șcheia.

La fața locului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Suceava cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD B2.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost de natură electrică (scurtcircuit).

În total, au fost afectate patru autoutilitare, în diferite proporții

La ora 20:20 incendiul a fost lichidat.