Patru persoane au ajuns la spital, în urma accidentului de la Păltinoasa

În această dimineață, în jurul orei 7:20, un accident rutier s-a produs pe DN17, în zona localității Păltinoasa.

Au fost implicate două autoturisme din care au rezultat 4 victime transportate la spital, una dintre acestea fiind extrasă din autoturism de către pompierii militari în stare de inconștiență.

La fața locului au intervenit pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Gura Humorului cu o autospecială de stingere dotată cu echipament pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2, cu sprijinul a două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.