În cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Local de miercuri, primarul Vasile Rîmbu a anunțat oficial că Paul Moșneguțu, cel care a coordonat până acum piețele și bazarul din Suceava, din postura de șef de serviciu, va prelua conducerea noii societăți Administrația Piețelor SA.
Edilul a precizat că alegerea se bazează pe experiența acumulată de Moșneguțu în administrarea directă a acestor obiective.
„Avem acolo un om care a fost rodat, care știe exact despre ce este vorba. Va primi tot creditul nostru, însă parcursul său va depinde strict de performanță”, a subliniat Vasile Rîmbu.
Noua entitate, al cărei acționar unic este Consiliul Local Suceava, va prelua un număr de 82 de salariați. Aceștia provin prin transfer de la vechiul serviciu public care administra piețele și Bazarul, dar și de la activitatea de ecarisaj, care va intra tot sub cupola noii societăți.
Din punct de vedere financiar, Municipiul Suceava participă la constituirea societății cu un capital social de 90.000 de lei. Mecanismul de funcționare a fost deja stabilit Astfel că Administrația Piețelor SA va vira către bugetul local 60% din profitul net realizat.
Până la finalizarea procedurilor de selecție conform normelor privind guvernanța corporativă (OUG 109), societatea va fi gestionată de un consiliu de administrație provizoriu. Membrii desemnați pentru acest mandat sunt Stelian Codău, Cătălin-Ilie Bădăluță și Florin Hrebenciuc. Ulterior, după selecția oficială, administratorii vor avea mandate cu o durată de 4 ani.
Calendarul implementării este unul strâns. Până la data de 1 iulie 2026, noua conducere trebuie să finalizeze și să prezinte spre aprobare toate documentele necesare bunei funcționări: de la organigramă și caiete de sarcini, până la regulamentele de exploatare a spațiilor comerciale și a serviciului de ecarisaj. Aceste detalii tehnice vor fi supuse la vot într-o ședință viitoare a deliberativului local, moment care va marca desprinderea definitivă de vechea formă de organizare subordonată primăriei.


