În comuna Ostra, greu încercată în această vară de inundații, noul an școlar a început într-o atmosferă de emoție și speranță. Prima zi de școală i-a întâmpinat pe cei mici cu ghiozdane noi, bănci moderne, caiete și zâmbete.În curtea școlii gimnaziale, alături de elevi, părinți și cadre didactice, au fost prezente și oficialități județene și locale – prefectul Traian Andronachi, inspectorul școlar general Ciprian Anton, primarul Ioan Oros, reprezentanți ai MAI și ai bisericii.
Porfir Boșca Cristina, directoarea unității de învățământ, a subliniat că școala este mai mult decât un loc unde se predau cunoștințe:
„Deschiderea anului școlar nu înseamnă doar manuale și un orar nou, ci reînnoirea unei speranțe – aceea că educația este calea sigură pentru viitor. (…) Școala din Ostra stă în picioare și nu este doar un loc unde se transmit cunoștințe. Vă mulțumesc pentru sprijin și pentru prezența dumneavoastră, care este un semn de solidaritate și de încurajare”, a transmis directoarea unității de învățământ.
Prefectul: „Astăzi sărbătorim victoria”
Traian Andronachi, prefectul județului Suceava, a vorbit despre puterea comunității care a reușit să treacă peste încercările verii.
„Astăzi este o zi specială, o zi care vă este dedicată vouă, dragi copii, voi cei care reprezentați viitorul acestei țări, voi care sunteți bucuria părinților și lumina noastră a tuturor. În această vară am trăit vremuri grele, cu inundațiile care ne-au pus la încercare. Dar astăzi, aici, la Ostra, sărbătorim victoria. Vă doresc mult succes în anul școlar care începe și vă mulțumesc părinților, bunicilor și cadrelor didactice pentru grija și dăruirea lor.”

Inspectorul școlar general: „Aveți încredere în oamenii mari”
Ciprian Anton, inspectorul școlar general, le-a transmis copiilor și dascălilor un mesaj de încredere și responsabilitate.
„Aveți o școală foarte frumoasă și posibilitatea să realizați ceea ce vă propuneți. Dragi elevi, trebuie să aveți încredere în oamenii mari – în profesori, în diriginți și în părinții voștri. Cadrelor didactice le transmit un îndemn la calm și la respect față de nobila misiune pe care o au. Vă doresc un an minunat, plin de realizări.”

Primarul: „Ostra nu a avut niciodată această cinste”
Ioan Oros, primarul comunei Ostra, a subliniat caracterul special al momentului.
„Luni, 8 septembrie, spre marea mea bucurie și bucuria copiilor și a părinților, a avut loc festivitatea de deschidere a anului școlar 2025-2026. Am fost onorat să avem alături pe prefectul județului și pe inspectorul general al Inspectoratului Județean Suceava. Dacă stau bine să mă gândesc, Ostra nu a avut niciodată cinstea să-i aibă invitați pe oamenii de rang înalt ai județului.
Le mulțumesc pe această cale, îi mulțumesc domnului prefect pentru toată implicarea pe care a avut-o și pentru faptul că astăzi a fost prezent la Ostra. Așa cum spunea și doamna directoare, asta înseamnă că nu suntem singuri, că autoritățile sunt alături de noi.
Îi mulțumesc domnului inspector general pentru toată implicarea pe care a avut-o, inclusiv ghiozdanele donate copiilor și sprijinul oferit după inundații. A fost alături de noi, prezent chiar și la stația de pompare, imediat după necazul prin care am trecut.
Cadrelor didactice vreau să le mulțumesc pentru înțelepciunea și respectul arătate față de misiunea pe care o au în societate, față de părinți și din dragoste față de copii. Au fost alături de elevi și de autorități la această deschidere de an școlar.”
Trebuie precizat faptul că simbolismul momentului a fost amplificat de prezența părinților, bunicilor, fraților și surorilor, care au participat la ceremonia de deschidere a anului școlar. Alături de aceștia mesajul autorităților județene și locale a fost clar: nimeni nu este singur în procesul de refacere.
În urma inundațiilor, câteva familiile din Ostra și-au pierdut locuințele și au avut de suportat pierderi materiale importante. Refacerea parțială a infrastructurii și sprijinul primit de la autorități și voluntari au făcut posibilă desfășurarea normală a primei zile de școală.



