La data de 27.02.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală împreună cu polițiștii Direcției de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române au pus în aplicare 22 de mandate de percheziție domiciliară, la persoane fizice și juridice, în județele Tulcea, Maramureș, Iași, Suceava și Brașov, într-o cauză penală aflată în instrumentarea Secțiunii de cercetări din Nancy a Jandarmeriei Naționale Franceze în care sunt vizate fapte de furt în grup infracţional organizat, tăinuire de bunuri provenind din furt în grup infracţional organizat, participare la o asociație de răufăcători în vederea săvârșirii unei infracțiuni.
Cercetările, efectuate cu sprijinul Oficiului Central de Luptă împotriva Delincvenței Itinerante, vizează membrii unui grup organizat de criminalitate itinerantă, specializat în comiterea de furturi de aparatură stomatologică, pe teritoriul Franței.
Autoritățile franceze, în cadrul cooperării judiciare internaționale în materie penală prin Jurisdicţia Inter-Regională Specializată (JIRS) din Nancy – Franţa, au formulat 15 ordine europene de anchetă, din aceste activități de cooperare, rezultând faptul că membrii grupului (alcătuit din cetățeni români), în perioada aprilie 2022 – noiembrie 2023, au săvârșit 19 infracțiuni de furt, pe întreg teritoriul Franței, fiind sustrase peste 3.000 de bunuri din societăți care fabrică sau comercializează aparatură medicală stomatologică.
Prejudiciul total cauzat este de aproximativ 4.500.000 de euro.
În urma activităților desfășurate au fost depistate opt persoane față de care autoritățile franceze au emis mandate de arestare europene.
Față de cei opt membri ai grupului, procurorii parchetelor de pe lângă curțile de apel competente au dispus măsura reținerii.
În urma perchezițiilor domiciliare efectuate, au fost identificate și ridicate aparate și instrumente medicale stomatologice, despre care există bănuiala rezonabilă că fac parte din echipamentele sustrase de pe teritoriul Franței (aparatură stomatologică și accesorii pentru aceasta – scanere intraorale, implantoare, sisteme de magnificație, seringi electronice), suma de 16.500 euro, mai multe telefoane mobile, înscrisuri, 106 cartușe cu glonț de 9 mm, precum și alte mijloace de probă.
De asemenea, au fost ridicate o replică armă, un pistol neletal, o armă lungă letală (toate suspuse regimului autorizării) deținute ilegal.
Activitățile de cooperare internațională au fost realizate cu suportul EUROJUST și EUROPOL, la acțiune participând și anchetatori francezi și ofițeri de legătură ai Jandarmeriei Naționale Franceze din cadrul Ambasadei Franței la București.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor de investigații criminale, criminaliști și cei ai serviciilor pentru acțiuni speciale din cadrul Inspectoratelor de Poliție Județene Tulcea, Iași, Suceava, Maramureș și Brașov.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale, prevăzute de Codul de Procedură Penală precum și de prezumția de nevinovăție.