Alegerea perdelelor și a lenjeriilor de pat se dovedesc adesea un proces mai complicat decât pare la prima vedere, mai ales datorită varietății cromatice, a imprimeurilor, sau a categoriilor de materiale. Articolele de pat și perdelele nu se rezumă strict la rolul practic pentru care au fost concepute, deoarece alegerile greșite pot impacta armonia spațiului și confortul vizual.
Perdelele și lenjeriile de pat sunt investiții pe termen lung. Sfaturi utile pentru alegeri de durată
Orientează-te către materiale de calitate superioară și finisaje ireproșabile, care să asigure utilizarea pe termen lung și menținerea aspectului ca nou cât mai multă vreme. În privința lenjeriilor de pat, cea mai fericită alegere este bumbacul. Fibrele naturale sunt prietenoase cu pielea sensibilă, elimină transpirația, oferă o experiență senzorială de vis și în plus, rezistă la utilizări și spălări repetate fără ca aspectul să se deterioreze.
În ceea ce privește perdelele, densitatea și opacitatea materialelor influențează nivelul de luminozitate naturală, deci se recomandă o evaluare a încăperii respective pentru a face o alegere confortabilă.
Spune ce perdele preferi ca să descoperi lenjeria pentru pat potrivită
Poți crea contraste de efect, adăugând perdele în culori intense, sau garnisite cu modele florale, geometrice, sau abstracte la care să asortezi lenjerii în nuanțe nude, în tonuri calde, pastelate.
Dacă preferi o anumită culoare care să predomine camera, atunci poți jongla cu nuanțe diferite care să se regăsească în perdele, draperii, covoare și chiar lenjerii de pat. Pentru un rezultat interesant, poți să apelezi la perdele și lenjerii cu modele din aceeași categorie, cum sunt formele geometrice sau modelele florale de diferite mărimi și grosimi.
Cum să creezi o coeziune subtilă între cromatica perdelelor și cea a pereților
Dacă ai pereții tapetați, atunci fie rezonezi cromatica perdelelor cu cea a tapetului, fie te îndrepți către o culoare contrastantă. Dacă pereții sunt multicolori, caută o perdea cu imprimeu sau un model uni cu o cromatică similară cu cea a pereților.
Dacă pereții cu ferestre prezintă finisaje simple, fără elemente ornamentale, atunci poți integra orice model de perdea, uni sau cu modele complexe. Dacă pereții au detalii decorative, atunci cele mai indicate sunt perdelele cu design simplu. În caz contrar se va crea un spațiu supraîncărcat din punct de vedere vizual, care va genera totodată o stare de disconfort.
În concluzie, perdelele și lenjeriile de pat trebuie alese în funcție de specificul spațiului și nu limitate la rolul de simple elemente de înfrumusețare a camerei. Ambele produse condiționează confortul pe care îl va resimți proprietarul și de asemenea, au capacitatea de a personaliza încăperile la fel de mult ca piesele de mobilier.
Sursa de imagine: JR-stock / Shutterstock.com