Persoane în stare gravă după tragedia de la blocul din Burdujeni

Luni, în jurul orei 04.00, o explozie puternică a avut loc într-un bloc de locuințe de pe strada Rarău din cartierul Burdujeni al municipiului Suceava.

La fața locului au intervenit pompierii cu 3 autospeciale de stingere, o autoscara mecanică, o autospecială pentru descarcerare și 2 ambulanțe SMURD, cu sprijinul a 2 echipaje SAJ.

Au fost evacuate și s-au autoevacuat în jur de 40 de persoane din două scări de bloc. Trei persoane au fost transportate cu ambulanțele SMURD și SAJ la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava, una dintre ele fiind în stare gravă.

„La secția UPU a Spitalului Județean Suceava au ajuns trei pacienți un bărbat de aproximativ 60 de ani în stare gravă, politraumatizat și cu arsuri de gradul I, II și III pe aproximativ 80% (aruncat de suflul exploziei de la etajul 2), o femeie de 60 de ani cu arsuri faciale și la nivelul toracelui posterior (soția primului pacient) și o pacientă de aproximativ 60 de ani peste care a căzut tavanul, politraumatizată, cu traumatism toraco-abdominal și fracturi de bazin.

Pacienții sunt momentan în curs de investigații și stabilizare”, au transmis reprezentanții spitalului. 

Au fost înregistrate distrugeri și pagube materiale foarte mari.