În cadrul acțiunilor au fost testați cu aparatele etilotest și drugtest peste 500 de conducători auto și au fost identificați mai mulți șoferi care s-au urcat băuți la volan, în toate cazurile fiind întocmite dosare penale și dispunându-se suspendarea dreptului de a conduce.
Astfel, sâmbătă, la ora 20:39, polițiștii au oprit un autoturism în timp ce se deplasa pe DC. 15 F Păiseni, comuna Cornu Luncii. Șoferul prezenta halenă alcoolică, astfel încât a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Sâmbătă seara, la ora 22:20, pe raza localității Frătăuții Noi, pe drumul județean 178C, polițiștii au efectuat semnale regulamentare de oprire luminoase și sonore unui autoturism ce se deplasa din direcția centrul comuna Frătăuții Noi către comuna Bilca. Conducătorul autoturismului nu a oprit inițial, însă, ulterior, a tras pe dreapta și a prezentat certificatul de înmatriculare, permisul de conducere, cartea de identitate și polița de asigurare obligatorie RCA. Bărbatul era vizibil sub influența băuturilor alcoolice și fiind testat cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemie de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, la orele 01:01, pe D.C. 8, pe raza localității Uncești, comuna Bunești, a fost oprit pentru control autoturismul condus de către un localnic. Șoferul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Vineri, 2 decembrie, la ora 13.44, Poliția orașului Cajvana a fost sesizată prin 112 de către o femeie de 43 ani din Cajvana, despre faptul că a fost implicată într-un accident cu avarii pe raza orașului Cajvana. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, pe un drum neclasificat din Cajvana, unde au găsit-o pe conducătoarea auto care a declarat faptul că, în timp ce conducea autoturismul, aflându-se împreună cu mama sa, a pierdut controlul volanului, părăsind partea carosabilă și intrând în coliziune cu un stâlp de electricitate aflat pe partea dreaptă a drumului. S-a procedat la testarea conducătoarei auto cu aparatul etilotest, reieșind o concentrație de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Tot vineri, la ora 15.22, polițiștii din cadrul Compartimentului Rutier al Poliției Municipiului Fălticeni, în timp ce desfășurau activități de control al traficului rutier pe D.N 15C, pe raza localității Boroaia, l-au depistat pe un bărbat de 58 ani, din Fălticeni, care a condus autoturismul cu viteza de 80 km/h (limita fiind pe acel drum de 50 km/h). Întrucât șoferul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind de 1,43 mg/l alcool pur în aerul expirat, recoltându-i-se probe de sânge.
Vineri seara, la ora 18.40, polițiștii din cadrul Secției 13 Poliție Rurală Bălcăuți, au fost sesizați despre faptul că DN (E85) de pe raza localității Bălcăuți, conducătorul unui autoturism a ieșit de pe carosabil, mașina fiind tractată pe marginea drumului. A fost identificat conducătorul auto în persoana unui bărbat de 52 ani, din Volovăț, care emana halenă alcoolică și manifesta un comportament specific persoanelor aflate sub influența băuturilor alcoolice. Polițiștii au încercat testarea conducătorului auto cu aparatul etilometru, în repetate rânduri, dar fără rezultat. Șoferul a fost condus la Spitalul Orașului Siret, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În toate aceste cazuri polițiștii au întocmit dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
Sâmbătă dimineață, la ora 04.30, un echipaj de poliție din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți, deplasându-se pe str. Piața Unirii, a oprit pentru control un autoturism care circula dinspre parcarea centrală a municipiului Rădăuți, cu direcția de deplasare către comuna Dornești. Mașina era condusă de un bărbat de 44 ani, din Dornești, care nu posedă permis de conducere.
Ulterior, acesta a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat și i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În acest caz s-a întocmit dosar penal privind infracțiunile de „conducere fără permis” și „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”.