Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Vatra Dornei au organizat în data de de 15.09.2022, între orele 06.00-15.00 o razie de amploare la care au participat 30 de polițiști, dar și 4 lucrători de jandarmi din cadrul Detașamentului de jandarmi Vatra Dornei, 2 lucrători din cadrul Gărzii Forestiere Suceava, trei lucrători silvici și un lucrător din cadrul D.S.V. Suceava.
Scopul raziei a fost creșterea gradului de siguranță publică, menținerea climatului de ordine și liniște publică, creșeterea gradului de siguranță rutieră, combaterea contrabandei cu produse accizabile în zona pieței și a bazarului și prevenirea și combaterea delictelor silvice.
În cadrul raziei și în baza informațiilor deținute și a probatoriului administrat au fost soluționate și mai multe cauze penale, fiind dispuse măsuri preventive față de autori, identificate și recuperate mai multe categorii de bunuri furate și fiind confiscate țigerete de contrabandă.
În cadrul raziei polițiștii au aplicat 73 de sancțiuni contravenționale în valoare de 38.635 lei, din care la regimul rutier – O.U.G. 195/2002 – 66 sancțiuni in valoare de 17.835 lei, la Legea 61/1991 – 3 sancțiuni cu 800 lei, la Legea 227/2015 – 3 în valoare de 20.000 lei și un avertisment la Legea 171/2010 – 1.
Au fost legitimate 275 de persoane și verificate 137 de vehicule.
Au fost controlate 10 societăți comerciale și au fost identificați autorii în două dosare penale, fiind puse în executare și 2 mandate de percheziție domiciliară.
La nivelul Poliției Municipiului Vatra Dornei se află în lucru un dosar penal privind sesizarea unui bărbat, cu privire la faptul că în perioada 19.08.2022-29.08.2022, autori necunoscuți au pătruns prin efracție în locuința situată în municipiul Vatra Dornei, jud. Suceava, de unde au sustras mai multe bunuri, cauzând un prejudiciu de aproximativ 25.000 de lei.
De la data comiterii faptei și până în prezent au fost continuate activitățile informativ-operative, iar în urma acestor activități au fost identificate noi mijloace de probă în baza cărora s-a solicitat realizarea unor percheziții domiciliare la locuințele persoanelor bănuite de comiterea faptei.
Astfel, la data de 15.09.2022, cu ocazia raziei desfășurate pe raza municipiului Vatra Dornei au fost efectuate un număr două percheziții domiciliare care au vizat doi bărbați bănuiți de comiterea faptelor.
Pe parcursul perchezițiilor au fost identificate mai multe bunuri aparținând persoanei vătămate, respectiv electonice și electrocasnice, scule, ceasuri dar și șapte tablouri.
Față de cele două persoane bănuite de comietrea faptelor a fost dispusă arestarea preventivă într-un caz și măsura controlului judiciar față de celălalt autor.
Tot la data 15.09.2022, ora 09:30, cu ocazia raziei desfășurate pe raza municipiului Vatra Dornei și a comunelor coordonate a fost efectuat un control la o unitate economică de pe raza comunei Panaci, sat. Păltiniș, jud. Suceava ocazie cu care a fost identificată gestionara care oferea spre vânzare cantitatea de 3.200 țigarete de diferite mărci, toate de proveniență extracomunitară.
Având în vedere cele de mai sus, s-a procedat sancționarea gestionarei, conform prevederilor Lg. 227/2015, art. 449 alin. 2, lit. K, iar ca măsură complementară s-a dispus confiscarea cantității de țigarete mai sus menționată.
Tot cu ocazia raziei desfășurate pe raza municipiului Vatra Dornei și a comunelor coordonate au fost identificați doi bărbați, ambii din mun. Vatra Dornei care ofereau spre vânzare în zona pieței agroalimentare cantitatea de 400 țigarete de proveniență extracomunitară.
Având în vedere cele de mai sus s-a procedat sancționarea celor două persoane, conform prevederilor Lg. 227/2015, art. 449 alin. 2, lit. K, iar ca măsură complementară s-a dispus confiscarea cantității de țigarete.