Petre Daea: Cerealele importate din Ucraina respectă toţi parametrii de calitate

Ministrul Agriculturii, Petre Daea spune că cerealele importate din Ucraina respectă parametrii de calitate, toate cele 8.500 de probe prelevate de ANSVSA fiind conforme cu standardele naţionale.

Petre Daea paricipă, vineri, la Iaşi, la un eveniment dedicat atragerii de fonduri europene în agricultură şi a ţinut să facă aceste precizări pe fondul temerilor că cerealele ucrainene nu ar fi de calitate. „Autoritatea Sanitar Veterinară, care veghează la calitatea produselor care intră în România, a fost în dispozitiv de lucru.

Am vorbit aseară cu preşedintele Autorităţii Sanitar Veterinare şi spunea că din cele 8.500 de probe care au fost prelevate din produsele care au intrat în România, toate aceste probe nu au prezentat depăşiri de parametri. Sunt produse destinate consumului uman şi consumului de furaje. Autoritatea urmăreşte zilnic şi face control atât prin prelevare de probe în vamă cât şi la destinaţie, ştiind unde ajung cerealele sau alte furaje”, a declarat Petre Daea. Ministrul Agriculturii spune problema cu cerealele ucrainene ţine de preţul scăzut care afectează posibilitatea fermierilor români de a concura pe piaţa internă.

„Pe culoarul de solidaritate o serie întreagă de cantităţi de cereale a ajuns şi în România, creând un blocaj, prin stocurile existente la fermieri. Noi am făcut demersurile necesare, iar în întâlnirea pe care am avut-o cu comisarul european pe probleme de agricultură am stăruit asupra acestei situaţii. Împreună cu alte state, respectiv Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria şi Bulgaria, am prezentat o informare în Consiliul de miniştri cu situaţia care există. Am solicitat comisarului să activeze rezerva de criză, astfel încât să ajutăm fermierii pentru a trece peste acest moment dificil.

Nu este uşor de realizat. Până la următoarea şedinţă a Consiliului de miniştri sper să avem un răspuns din partea Comisiei Europene”, a spus Daea. Anul trecut, Comisia Europeană a suspendat, temporar, tarifele şi cotele pentru produsele agricole din Ucraina, în încercarea de a facilita livrările de cereale ucrainene, esenţiale pentru statele sărace din Africa şi Orientul Mijlociu. Însă miniştrii agriculturii din România, Cehia, Ungaria, Slovacia, Bulgaria şi Polonia s-au plâns la finalul lunii ianuarie, la Bruxelles, că cerealele nu ajung în totalitate în statele extracomunitare, ci sunt importate şi în statele de tranzit din Europa, un lucru care afectează producătorii locali care nu pot face faţă supraofertei şi preţurilor practicate de Ucraina. Miniştrii celor şase state au cerut despăgubiri pentru fermierii afectaţi şi securizarea rutelor de tranzit, astfel încât cerealele şi alte produse din Ucraina să ajungă în ţările terţe fără a provoca perturbări în Europa, scrie psnews.ro.