Petre Daea, după ce a vizitat un fermier: În agricultură nu se ţine seama de zilele libere, ci de pretenţiile animalelor şi plantelor

Ministrul Agriculturii Petre Daea a vizitat duminică un fermier din judeţul Iaşi, ministrul precizând că în agricultură nu se ţine seama de zilele libere, ci „de pretenţiile animalelor şi plantelor, cărora le lipseşte din codul genetic calendarul odihnei”.

„Dis-de-dimineaţă m-am dus la o fermă zootehnică din Trifeşti, judeţul Iaşi, văzând la lucru o familie de fermieri, tată şi 2 băieţi, care s-au îndrăgostit de munca câmpului şi de creşterea animalelor. În faţa grajdului, în haine de lucru, nebărbierit, cu aparatul de ras închis în trusa personală pe care nu a deschis-o din dorinţa de a nu trezi soţia şi copilul la ora plecării la serviciu, fermierul Burcuş Bogdan de 38 de ani era în fermă la muncă, de 6 ore, pentru a coordona activităţile zilnice. După salutul de respect pe care i l-am dat, am trecut la dialogul zilei întrebându-l şi, mai mult, ascultându-l”, a scris ministrul Petre Daea pe Facebook.

Ministrul Agriculturii afirmă că fermierul ieşean deţine 2.000 de taurine, din care 850 vaci de muls, de la care se obţin zilnic în jur de 38 mii litri de lapte.

„Azi, duminică, în zi de relaxare, iscusitul fermier a considerat mai importantă verificarea manuală a operaţiunii de castrare a plantelor-mamă, pentru a nu risca impurificarea şi scăderea valorii genetice a materialului semincer aflat în câmpul deschis, într-o căldură copleşitoare, chiar dacă era dimineaţă. Acest exemplu de preocupare şi dăruire, specific fermierilor români, m-a determinat să postez imaginile acestea, subliniind faptul că, în agricultură, nu se ţine seama de vreme şi de vremuri, de zile de odihnă, ci de pretenţiile pe care le au animalele şi plantele, cărora le lipseşte din codul genetic calendarul odihnei”, a mai scris pe Facebook ministrul Petre Daea, potrivit psnews.ro.