La data de 19.08.2026, polițiștii din cadrul IPJ Suceava, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției municipiului Rădăuți, au oprit pentru control o autoutilitară condusă de un bărbat în vârstă de 37 ani din municipiul Rădăuți, județul Suceava.
Piese auto contrafăcute în valoare de 25.000 de euro, confiscate la Rădăuți
Întrucât autoutilitara era destinată transportului de mărfuri, polițiștii au procedat la controlul vehiculului, ocazie cu care, în spațiul destinat mărfurilor au fost identificate mai multe piese auto, diferite modele, inscripționate cu mărci cunoscute, pentru care conducătorul auto nu a putut prezenta documente de proveniență, respectiv aviz de însoțire a mărfii sau certificat de conformitate.
În cauză, polițiștii au procedat la ridicarea în vederea confiscării și continuării cercetărilor, a unui număr de 246 bucăți piese auto, în valoare de aproximativ 25.000 Euro.
Totodată, polițiștii au dispus ridicarea în vederea indisponibilizării a autoutilitarei, în valoare de aproximativ 20.000 euro.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. fapte prevăzute de art. 111 alin 1 lit b din Legea nr.84/1998-republicată.


