Comuna suceveană Poiana Stampei va fi gazda unui eveniment deosebit dedicat tuturor celor care activează în domeniul forestier. Organizată de Asociația Forestierilor din România (ASFOR), în parteneriat cu Primăria Poiana Stampei, Ziua Forestierului va fi sărbătorită, ca în fiecare an, la 1 octombrie 2022, tema sărbătorii fiind ideea că lemnul, chiar după milenii de folosire, este materialul viitorului.
Potrivit președintelui Asociației Forestierilor din România, Ciprian Muscă, programul este încărcat și atractiv pentru cei din sector. Printre companiile care vor face demonstrații și prezentări sunt producători de utilaje forestiere, ocoale silvice, producători de panouri. Nu vor lipsi din program nici tradiționala competiție a fasonatorilor mecanici și nici Gala premiilor ASFOR.
„Ziua Forestierului e o sărbătoare națională pe care o ținem în fiecare an și pe care am stabilit-o la data de 1 octombrie, când este și începutul anului forestier. Va fi o expoziție a producătorilor de utilaje forestiere, precum și una a producătorilor de case din lemn. De asemenea, la eveniment vor fi prezenți și reprezentanții Ocoalelor Silvice, care vor prezenta soluții pentru administrarea pădurilor, iar, în premieră, vom prezenta un pod mobil ce permite traversarea cursurilor de apă. Podul este brevetat de Ocolul Silvic Zetea din Harghita”, a declarat Ciprian Muscă, președintele Asociației Forestierilor din România.
Președintele ASFOR a subliniat că Ziua Forestierului 2022 are loc într-un moment în care lemnul este în centrul atenției tuturor – de la resursă pentru industrie, la lemn de foc sau cercetări tot mai avansate pentru produse cu amprentă minimă de carbon. Prin urmare, ASFOR organizează și o sesiune de comunicări și dezbateri pe aceste teme, cu titlul „De la țapină la casa pasivă – Lemnul, materialul viitorului”.
„Îi încurajez pe toți din această breaslă să participe la această sărbătoare a noastră în care ne întâlnim și putem să ne împărtășim experiențele. Invitația noastră este și pentru suceveni, dar și pentru cei din alte județe din țară. Le spun pe această cale că la Suceava au ce vedea”, a adăugat Ciprian Muscă, președintele Asociației Forestierilor din România.
Trebuie precizat că Ziua Forestierului este un eveniment tradițional al ASFOR și este organizat anual într-o zonă cu tradiție în prelucrarea lemnului. Anul trecut, a avut loc la Roznov, în județul Neamț.