Având în vedere faptul că deja s-au înregistrat precipitații sub formă de ninsoare, polițiștii suceveni recomandă conducătorilor auto sa aibă montate la autovehicule anvelopele de iarnă.
De asemenea, prognozele meteo pentru perioada următoare indică un risc crescut de manifestare a unor fenomene meteo precum lapovița, poleiul sau ninsoarea.
Legislația din România nu prevede o dată la care este obligatoriu ca autovehiculele să fie echipate cu anvelope de iarnă, dar acest tip de pneu este obligatoriu atunci când se patrunde pe un drum public acoperit cu gheață, polei sau zăpadă, indiferent de perioada din an.
Polițiștii recomadă să nu ignorăm importanța anvelopelor de iarnă în sezonul rece, deoarece acestea sunt concepute ca la o temperatura de sub 7-8 grade Celsius sa rămână moi, spre deosebire de cele de vară, pentru a păstra aderența la carosabil.
Anvelopele de iarnă pot fi recunoscute, in general, după marcajul M+S, care se mai prezintă și sub formele M&S / M.S. Înainte de a monta anvelopele, se recomandă să verificăm anul fabricației (DOT) și adancimea profilului. Dacă anvelopele au o vechime de peste 4-5 ani, solicitați părerea unui specialist, care să observe dacă există urme specifice de uzură.
La pneurile concepute special pentru circulația în sezonul rece, indicatorul de uzură este poziționat astfel încât să marcheze o adancime a profilului de aproximativ 4 milimetri. In cazul unui control in trafic, dacă se constată că indicatorul de uzură este expus, legislația din Romania incadrează această situație in categoria „deficiență majoră” și sunt prevăzute sancțiuni pentru conducătorul auto.
Este important de știut că o anvelopă de iarnă, aflată în condiții optime, crește aderența pe carosabilul acoperit cu zapadă și scade distanța de frânare.
Amenda pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei, fără ca acesta sa fie dotat cu anvelope de iarna este prevăzută în clasa a IV a de sancțiuni (de la 9 la 20 puncte amenda, respectiv între 1.305 lei și 2.900 de lei), reținându-se și certificatul de înmatriculare al autovehiculului, fiind eliberată o dovada înlocuitoare, fără drept de circulație.
I.P.J. Suceava recomandă participanților la trafic să respecte cu strictețe regulile de circulație, să adapteze permanent viteza la condițiile de drum și să se informeze cu privire la condițiile meteo și tronsoanele de drum pe care le vor parcurge.
Informații actualizate despre situația traficului găsiți pe site-ul oficial al Poliției Române, la secțiunea Infotrafic: https://www.politiaromana.ro/ro/info-trafic – vă recomandăm să verificați starea traseului pe care urmează să îl parcurgeți, înainte de a pleca la drum.